Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, care are o relaţie tensionată cu preşedintele Donald Trump, a fost înlocuit de Mike Pompeo, directorul CIA, a anunțat pe Twitter liderul de la Casa Albă, Donald Trump.
„Mike Pompeo, directorul CIA, va deveni noul nostru secretar de stat”, a scris Trump.
„Va face o treabă fantastică! Mulțumiri lui Rex Tillerson pentru serviciul lui! Gina Haspel va deveni noul director al CIA și prima femeie numită în această funcție. Felicitări tuturor!”, a mai scris Trump.
Mike Pompeo, Director of the CIA, will become our new Secretary of State. He will do a fantastic job! Thank you to Rex Tillerson for his service! Gina Haspel will become the new Director of the CIA, and the first woman so chosen. Congratulations to all!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 13 martie 2018
„Îi sunt profund recunoscător președintelui Trump pentru că mi-a permis să fiu director al Agenției Centrale de Informații și pentru această oportunitate de a fi secretar de stat”, a transmis Pompeo într-o declarație, potrivit Washington Post. „Leadershipul său a făcut America mai sigură și aștept cu nerăbdare să îi reprezint pe el și pe poporul american în restul lumii pentru a continua prosperitatea Americii. Să slujesc alături de bărbații și femeile de la CIA, cei mai deschiși și mai talentați funcționari publici pe care i-am întâlnit, a fost una dintre marile onoruri ale vieții mele”, a transmis acesta.
Tot într-o declarație, Haspel s-a declarat recunoscătoare pentru promovarea sa în funcția de director al CIA. „După 30 de ani ca ofițer al Agenției Centrale de Informații, a fost onoarea mea să fiu director adjunct alături de Mike Pompeo pentru anul trecut”, a spus ea. „Sunt recunoscătoare președintelui Trump pentru această oportunitate”.
În octombrie, surse politice de la Washington afirmau că preşedintele SUA, Donald Trump, intenţiona să îl înlocuiască pe secretarul de Stat, Rex Tillerson, fiind nemulţumit că acesta nu a negat clar că l-a numit „imbecil”, pe fondul unei serii de disensiuni privind chestiuni de politică externă. Imediat după dezvăluirea informaţiilor, Rex Tillerson a transmis, în octombrie, că nu a intenţionat deloc să demisioneze. După dezvăluiri, Casa Albă a dat asigurări că Donald Trump are încredere în continuare în Rex Tillerson.
Decizia președintelui Trump de a-l demite pe Tillerson ste o schimbare majoră, care are loc chiar în timpul unor negocieri delicate cu Coreea de Nord, scrie publicația americană., în contextul în care preşedintele Statelor Unite şi liderul nord-coreean Kim Jong-un vor avea o întrevedere.
.




