Secretarul general al NATO a dispus “măsuri disciplinare” după “incidentele” din timpul unor exerciții ale Alianței care l-au ofensat pe președintele Turciei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a informat personal pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan că au fost luate ”măsuri disciplinare” împotriva unei persoane care l-a prezentat pe liderul de la Ankara drept ”inamic” în cadrul unui exercițiu al Alianței desfășurat în Norvegia, informează Agerpres.

NATO Secretary General Jens Stoltenberg

Într-o convorbire telefonică avută sâmbătă cu liderul turc, Stoltenberg “și-a reiterat scuzele pentru incidentele care s-au produs în timpul unui exercițiu al NATO din această săptămână”, a precizat un responsabil al Alianței, într-un comunicat consultat duminică de AFP.

Stoltenberg l-a anunțat pe Erdogan “că au fost luate măsuri disciplinare împotriva persoane vizate și au fost aplicate proceduri pentru a se evita orice incident de acest fel în viitor”, a adăugat oficialul NATO citat.

Secretarul general al Alianței i-a prezentat acestuia scuze încă de vineri pentru incidentul care a avut loc în cadrul exercițiului desfășurat în Norvegia.

”Prezint scuzele mele pentru ofensa provocată. Incidentele au fost cauzate de o persoană și nu reflectă opiniile NATO”, a explicat Stoltenberg într-o declarație scrisă.

”Turcia este un aliat apreciat al NATO, care are contribuții importante la securitatea Alianței”, a insistat Stoltenberg, fost premier norvegian.

Ministrul norvegian al Apărării, Frank Bakke-Jensen, a afirmat la rândul său că “regretă incidentul”.

La rândul său, Recep Tayyip Erdogan a anunțat că respinge scuzele prezentate de înaltul oficial al NATO, Jens Stoltenberg.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *