Secretarul general al NATO: Puntea între Europa şi SUA va fi protejată în pofida divergenţelor existente

Puntea dintre Europa şi SUA va supravieţui în pofida oricăror divergenţe existente asupra comerţului, schimbărilor climatice şi acordului privind programul nuclear iranian, a declarat joi, la Londra, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters, citată de Agerpres.

FOTO: NATO

”Puntea noastră este solidă, dar unii se îndoiesc de puterea ei. Şi da, vedem diferenţe între Statele Unite şi alţi aliaţi în legătură cu probleme precum comerţul, schimbările climatice şi acordul nuclear iranian. Nu este scris în piatră că puntea transatlantică va supravieţui mereu, dar cred că o vom proteja”, a spus Stoltenberg într-un discurs rostit în capitala britanică în perspectiva summitului Alianţei Nord-Atlantice din luna iulie.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a menţionat că Alianţa Nord-Atlantică are nevoie de capacităţile de apărare ale Marii Britanii, el comentând astfel o relatare din presă conform căreia premierul britanic Theresa May i-ar fi transmis ministrului apărării că trebuie să se gândească la o redimensionare a respectivelor capacităţi.

El a estimat că o posibilă întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi cel rus Vladimir Putin nu contravine politicii NATO. 

Citiți și: Jens Stoltenberg avertizează SUA și Europa să își rezolve dezacordurile înaintea summitului aliat din iulie: Trebuie limitate consecințele negative asupra NATO

SUA au anunţat pe 31 mai introducerea de taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu provenite din Uniunea Europeană, precum şi din Mexic şi Canada.  

Canada a anunţat că va impune măsuri de retorsiune pentru exporturi americane de 16,6 miliarde de dolari canadieni (12,9 miliarde dolari), de la 1 iulie. Mexicul a aplicat la rândul său, tarife vamale pentru produse americane pornind de la oţel şi până la carne de porc şi bourbon. Comunitatea europeană a anunțat deja, prin vocea președintelui Comisei Europene, Jean-Claude Juncker, că va rezolva neînțelegerile comerciale pe care le are cu SUA la Organizația Mondială a Comerțului.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.