MALI partea a II-a : Interventia Frantei in Mali – ultima solutie?

Mali map ENLuna ianuarie 2013 incepe cu Africa si problematica interventionismului european. Amenintarile prezente in vecinatatea Uniunii Europene create de conflictul din Mali ingrijoreaza Franta, Germania si SUA care vad  interventia franceza ca o ultima solutie.

Ultimele doua saptamani au reunit liderii europeni la masa de discutii, iar Franta si-a asumat rolul de a interveni pentru a contracara ceea ce ei numesc o amenitare directa la pacea si securitatea internationala si in numele celor 6000 de cetateni francezi din Mali.

Pe 11 ianuarie Franta pleaca pe front, in mod paradoxal, cu fortele armate retrase din teatrul de operatii din Afganistan. Presedintele francez, Francois Hollande se desparte astfel de rationamentul confrom caruia Franta isi limiteaza contributiile in angajamente militare peste hotare si isi asuma o responsabilitate dificila fara a avea un suport concret nici din partea europenilor, nici de la tarile din regiune sau SUA.

Interventionismul francez – intre sovaielile europenilor ai amenintarea islamista

Asa cum subliniam si in articolul ”De ce exista conflict in Mali”, avansul rebelilor din nordul tarii si cucerirea orasului Kono, pozitionat foarte aproape de capitala, au reprezentat resorturile unei decizii cu efecte majore in regiune si in politica internationala.

Dupa esecul rezolutiei din decembrie 2012, Consiliul de Securitate revine cu o noua rezolutie la inceputul lunii ianuarie prin care solicita masuri urgente de contracarare a amenintarii teroriste, ca urmare a avansului rebelilor. La aceasta se adauga si apelurile presedintelui interimar din Mali si cerintele presedintelui Uniunii Africane adresate statelor NATO de a participa la o interventie de stabilizare.

Practic acest set de actiuni au realizat fundamentul legal pentru interventia franceza care ulterior si-a argumentat decizia prin prisma mai multor factori – cei 6000 de francezi din Mali din randul carora sapte au fost retinuti ca ostatici de catre rebeli; amenintarea terorista pozitionata in vecinatatea Uniunii Europene; incapacitatea statelor din regiune de a se pune de acord asupra unei strategii de stabilizare.

Ministrul de externe francez, Laurent Fabius, a subliniat trei mari obiective pentru interventia Frantei in Mali: 1) oferirea unei asistente armatei din Mali pentru a-i opri pe rebelii islamisti sa avanseze in sud; 2) protejarea integritatii statului Mali; 3) ajutarea in operatiunea de salvare a ostaticilor francezi.

Sub mandatul ONU, fortele franceze au pornit la lupta, sprijinite logistic de englezi pentru a sprijini armata maliana in recucerirea nordului. In spatele acestei decizii se ascund o serie de impedimente atat in teatrul de operatii, cat si in sanul comunitatii internationale.

In primul rand Franta se confrunta cu o forta diforma, neconventionala, a carui strategie de atac poate lua oricand prin surprindere rezistenta creata la granita formata dintre nord si sud.

Mali R

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Strategia pentru Mali in acest moment este formata din intentia de a lasa la conducerea misiunii tarile din blocul vest –african ECOWAS care va putea interveni in baza Rezolutiei 2085 (decembrie 2012), la care sa se alature trupele deja sprijinite de misiunea Uniunii Europene de training militar (cu toate ca in conditiile unui conflict deschis se estimeaza ca trupele instruite de misiunea europeana sa fie pregatite de lupta abia in cateva luni).

Pana atunci Parisul lupta singur, cu toate ca presedintele Hollande se astepta sa fie urmat cu rapiditate de catre partenerii sai europeni. Germania se afla intr-o situatie delicata, nu poate disloca forte fara un acord al Bundestangului, ceea ce o preseaza pe cancelarul Angela Merkel, mai ales acum in plina perioada electorala. Italia se afla intr-o criza politica si urmeaza alegerile electorale, Spania este paralizata de dificultatile financiare, iar tarile din nord, Olanda sau Danemarca nu au interese in Africa. Polonia se eschiveaza prin implicarea consistenta in Afganistan.

Daca fortele franceze au oprit ofensiva nordicilor, pentru a trece la „faza a doua” este necesar de mai mult sprijin din partea partenerilor europeni. Vointa comuna europeana cu greu reuseste sa ajunga la un raspuns, rezumandu-se la acea misiune de instruire pentru armata maliana.

Europenii sunt in fata unui test, acela al viabilitatii politicii externe si de securitate comuna. Daca nu gasesc compromisul asupra modului de a inlatura pericolul, fara a apela la fortele NATO, europenii vor demonstra ca nu sunt capabili sa se apare de amenintarile secolului XXI, iar pretentia Europei de a deveni o putere mondiala va fi spulberata. Capacitatea militara europeana este sub lupa iar pasivitatea nu este o alegere. Practic, aceasta atitudine a permis ca interventia militara sa devina indispensabila, iar o reactie rapida inca din martie 2012 ar fi putut avea un caracter preventiv asupra evolutiilor actuale.

Un alt factor ce a favorizat escaladarea conflictului este lipsa de fermitate si consens dintre statele din Africa de Vest. Faptul ca Algeria nu face parte din grupul ECOWAS a blocat, cel putin la nivel de perceptie, o actiune ferma militara a acestuia pentru a nu genera o spirala a insecuritatii in regiune. Algeria este recunoscuta ca fiind o forta militara importanta in zona. Tarile vest africane sunt primele care platesc lipsa de initiativa, iar cel mai vizibil este cazul Algeriei.

Pe de alta parte Franta risca prin interventia in Mali. Participarea franceza in interventiile militare din Libia si Coasta de Fildes au fost criticate tocmai din prisma faptului ca acestea genereaza radicalizarea grupurilor islamiste, fiind inca un exemplu de atac al Occidentului impotriva islamului.

Suportul international se mobilizeaza si Nigeria, Benin, Ghana, Senelgal, Burkina Faso, Togo au promis dislocare de trupe, iar europenii Germania si Marea Britanie, precum Canada si SUA contribuie cu sprijin logistic si de informatii.

Impasul pentru Europa ramane : va reusi sa se mobilizeze sau va aplica strategia pe care a implementat-o si in 2012 – „solutii regionale la probleme regionale”?

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four − 1 =