Jean-Claude Juncker: Demonii războiului din Europa, nu au plecat, sunt doar adormiți

Fostul șef al Eurogroup, Jean-Claude Juncker a avertizat cu privire la ”demonii adormiți ai războiului” din Europa si a comparat situația actuală cu anul de dinaintea izbucnirii primului Război Mondial, când toată lumea considera pacea drept un bun garantat, notează EUObserver.com.

jean claude juncker”Pentru generația mea, moneda comună a însemnat politica de pace. Azi mă simt cumva întristat când văd că multe persoane din Europa se pierd în gândiri naționale meschine” a declarat premierul luxembrughez intr-un interviu pentru Der Spiegel publicat luni,11 martie.

Acesta a criticat politicienii germani care au atacat Grecia atunci când  început criza și au lăsat ”răni adânci”.

”Am fost la fel de șocat când am văzut bannerele protestanților în Atena, reprezentând-o pe cancelarul german Merkel într-o uniformă germană. Campania electorală italiană a fost, de asemenea, extrem de ostilă împotriva Germaniei și, prin urmare, anti-europeană.”

”Aceia care cred că problema unui război nu mai poate fi ridicată vreodată în Europa, s-ar putea să se înșele. Demonii nu sunt plecați de tot, sunt doar adormiți, după cum au demonstrat războaiele din Bosnia și Kosovo. Sunt uimit de cât de asemănătoare este situația actuală din Europa, cu cea de acum 100 de ani” a spus Juncker, referindu-se la anul 1913, înainte de izbucnirea primului Război Mondial.

Articolul integral, disponibil AICI.

Sursa: EUObserver.com
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × five =