Seful Bilderberg: Razboiul nu te poate scoate dintr-o criza economica. Atunci cand iei in calcul populismul, intotdeauna pierzi.

Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg, nu este de acord cu ipoteza conform căreia războiul ar fi soluţia care ar pune capăt crizei economice.

Sunt total în dezacord cu referinţele istorice că războiul te scoate dintr-o criză economică. Dar cred că în aceste cazuri putem învăţa din istorie. Atunci când iei în calcul populismul, întotdeauna pierzi.Nu există nici un exemplu în istorie, în Europa, cel puţin, ţările pe care le ştiu, populismul, dacă nu joci inteligent, pierzi“, a afirmat Etienne Davignon, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Emil Hurezeanu, în timpul vizitei sale în România la sfârşitul săptămânii trecute si preluat intr-un articol adevarul.ro.

La rândul său, Richard Haas, şeful Consiliului pentru Relaţii Externe, a afirmat, în acelaşi interviu, că zvonurile conform cărora războiul ar putea fi folosit ca instrument pentru depăşirea crizei globale sunt “scandaloase”.

Nu puteam fi mai împotrivă. Mai întâi cu cine te-ai lupta, cine ar fi inamicul? Şi mai important, aşa cum au învăţat Statele Unite după Irak şi Afganistan, războiul este o treabă foarte costisitoare. Şi unul din motivele pentru care deficitul bugetar american şi datoria publică sunt atât de mari sunt cele două războaie în care au luptat Statele Unite în ultimii ani“, a spus Haas, potrivit Realitatea.net.

Davignon a mai spus că e foarte uşor să treacă la convingeri populiste când şomajul este ridicat.

“Acum, populismul este din ce în ce mai mai evident. De ce? Va dau două exemple. Ca să punem lucurile în ordine am decis că trebuie să fim solidari în ceea ce priveşte datoriile suverane. Băncile să fie în ordine. Reacţia oamenilor simpli este negativă. Ne reproşează ca atunci când vine vorba de salvarea băncilor găsim mereu bani. În schimb, când trebuie să mărim pensiile nu avem bani, fonduri pentru educaţie nu avem. E foarte uşor să treacă la convingeri populiste când şomajul este ridicat şi când sunt mulţi imigranţi care vorbesc aceeaşi limbă, tendinţă pe care am avut-o în Europa.

Libertatea de a circula în Europa şi dreptul de a munci oriunde, o evoluţie faţă de cum erau lucrurile în trecut. Dar s-a ajuns să se teamă că îşi vor pierde locurile de muncă din cauza imigranţilor”, a mai spus preşedintele grupului Bilderberg.

Grupul Bilderberg este o structură secretă care are ca obiectiv declarat stabilirea unor direcţii de dezvoltare a omenirii.

Articolul a fost preluat de pe adevarul.ro si poate fi accesat aici.

Sursa foto: newshopper.sulekha.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × five =