Șeful diplomației române, mesaj pentru românii de pretutindeni de 1 Decembrie: Astăzi, poate mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm la coeziune, dialog, încredere și respect

comanescuMinistrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu remarcă, cu ocazia Zilei Naționale a României, că evenimentul din 1918 reprezintă simbol al voinței poporului român.

1 Decembrie,  Ziua Naţională a României, reflectă împlinirea dezideratului de libertate, unitate și demnitate naţională al mai multor generaţii. Evenimentul istoric prin care s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918 este aniversat de românii din întreaga lume ca simbol al actului de voinţă al poporului român”, a declarat șeful diplomației române, conform unui comunicat al MAE transmis CaleaEuropeana.ro.

Redăm în continuare mesajul integral al ministrului Lazăr Comănescu:

”Conştienţi fiind de adevăratele valori ce ne revin ca naţiune avem îndatorirea să le preţuim şi să le promovăm cum se cuvine.

Astăzi, poate mai mult ca oricând,  trebuie să reflectăm la coeziune, dialog, încredere și respect. Ministerul Afacerilor  Externe trebuie să acționeze eficient în interesul cetățenilor români și să proiecteze credibilitate și stabilitate

Doresc să le transmit conaționalilor mei, oriunde s-ar afla, că sunt cetățeni ai unui stat membru UE şi NATO, care le apără interesele și drepturile.

Marcăm Ziua Națională după o perioadă tumultuoasă și încărcată emoțional, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Comunitatea internaţională se confruntă la acest final de an cu provocări majore, iar diplomaţiei române îi revin obligaţia şi responsabilitatea de a se implica activ în identificarea de soluții, în consonanţă cu interesele României ca parte a familiei europene şi euro-atlantice, la problematica tot mai complicată a relaţiilor internaţionale.

Indiferent de complexitatea provocărilor, am convingerea că vom reuși, împreună, să găsim cele mai bune abordări, să transformăm situații incerte în oportunități, că vom continua să fructificăm tot ce am acumulat în cei 26 de ani de democrație și în cei 97 de ani de împlinire a României ca stat unitar, independent și modern.

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”

De Ziua Națională a României, ministrul Lazăr Comănescu va fi reprezentantul României la ministeriala pe externe a Alianței Nord-Atlantice, care se desfășoară la Bruxelles între 1-2 decembrie 2015.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *