Şeful Raiffeisen Bank: Uneori mă întreb dacă România îşi doreşte creştere economică

Steven van Groningen, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS) şi al Raiffeisen Bank România, a declarat că uneori se întreabă dacă România îşi doreşte o creştere economică şi investiţii străine, prin intermediul cărora să depăşească decalajele înregistrate faţă de celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, potrivit Adevarul.ro.

„Este foarte greu să ai creştere economică fără bani, fără investitori. România are nevoie de creştere economică pentru a recupera decalajele faţă de celelalte state din UE? Uneori mă întreb dacă asta vrem, creştere economică şi investiţii străine“, a declarat  van Groningen, în cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri britanici.

Se vorbeşte foarte mult de potenţialul României, dar lucrurile trebuie schimbate fundamental pentru a debloca acest potenţial. Aşteptăm de la guvern să fie un mai bun administrator, să colecteze taxele mai bine, să plătească toata lumea taxele şi la timp, să fie un bun project manager, astfel încât nu doar să înceapă proiecte, ci şi să le termine, să fie transparent“, a precizat van Groningen, citat de Mediafax.

Citiți mai multe aici.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  http://www.fic.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *