Sindicatele şi patronatele cer Guvernului să nu cedeze “presiunilor” FMI privind legislaţia muncii

Principalele confederaţii sindicale şi patronale cer Guvernului să nu cedeze “presiunilor” FMI şi ale structurilor financiare din UE cu privire la legislaţia muncii din România, aceste instituţii impunând, în opinia sindicaliştilor, condiţii ce ar duce la desfiinţarea dialogului social, notează Mediafax.

“Confederaţiile sindicale şi confederaţiile patronale semnatare au considerat şi consideră că dialogul social şi respectul faţă de muncă este un criteriu esenţial al construcţiei europene în domeniul muncii. La modul declarativ, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeana au subscris permanent la aceste principii. În fapt, reprezentanţii Fondului Monetar International şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeană susţin impunerea unor condiţii care vor duce la desfiinţarea dialogului social, prin eliminarea Contractului Colectiv de Muncă la toate nivelurile“, se arată într-un comunicat remis Mediafax, marţi, şi semnat de liderii Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), “Meridian”, Patrorom, Conpirom, UGIR 1903, Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) şi Patronatul Român (PR).

Potrivit sindicatelor şi patronatelor, modificările aduse legislaţiei muncii în 2011 au dus la scăderea drastică a numărului contractelor colective de muncă. “Deşi justificarea guvernului Boc a fost întărirea dialogului social sectorial, este de notat faptul că nu a mai fost încheiat niciun contract colectiv de muncă la nivel sectorial, iar efectul imediat în domeniul relaţiilor de muncă a fost acela al escaladării numărului de conflicte de muncă. Intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (Legea dialogului social – n.r.) a dus la un blocaj instituţional, iar deblocarea acestuia nu poate fi făcută în baza impunerilor neîntemeiate ale FMI”, se mai arată în comunicat.

Confederaţiile protestează astfel faţă de “imixtiunea reprezentanţilor actualei misiuni a Fondului Monetar International şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeană care, prin impunerea unor condiţii aberante faţă de legislaţia din domeniul muncii din România, îşi depăşesc în mod abuziv competenţele şi atribuţiile”.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  bestphotosite.net

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nine + 1 =