VIDEO&TEXT Situația justiției și a democrației din România, discutată în Parlamentul European

Comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European a organizat miercuri o dezbatere cu tema Democraţie şi justiţie în România”.

Dezbaterea a fost organizată în urma deciziei adoptate în plenul Parlamentului European pe 2 februarie 2017, informează un comunicat al serviciului de presă al legislativului european remis CaleaEuropeana.ro

Dezbaterea din Comisia LIBE a fost solicitată de grupul Socialiștilor Europeni, prin vocea eurodeputatului Maria Joao Rodrigues.

UPDATE – Principalele declarații privind democrația și justiția din România

Tudorel Toader: Ordonanța 13 în sine nu a fost o problemă, ci mai degrabă a fost o problemă de procedură

-Îmi exprim deplina compasiune față de victimele atacurilor teroriste din Bruxelles ce au avut loc cu un an în urmă

– Nu fac și nu am făcut parte din niciun partid politic, dar am 31 de ani de experiență judiciară continuă

FOTO: captura video

-Avem nevoie de o radiografie corectă a sistemului juridic din România pentru că numai în felul acesta și aflăm ce trebuie să facem pentru a asigura coordonatele statului de drept

-Există mai multe probleme care se pretează la o lungă dezbatere

-Legislația din România a cunoscut o dinamică, o evoluție continuă, una ireversibilă. Chiar dacă apar sincope în reglementare, standardul are caracter ireversibil

-Avem o inflație legislativă, prea multe legi greu de cunoscut, de aplicat, interpretat, uneori chiar și pentru juriști

-Avem o practică judiciară neunitară, dar avem mecanisme de corecție – Înalta Curte și Curtea Constituțională

-Curtea Constituțională reglementează și face în așa fel încât legile să fie constituționale; 

-Am început elaborarea unui proiect de lege care să transpună toate deciziilor Curții Constituționale, dar și a directivelor care nu au fost transpuse

-Avem 27.237 de deținuți, suntem condamnați de CEDO pentru nerespectarea drepturilor deținuților

-Grațierea nu este soluția care să rezolve problema supraaglomerării din penitenciare

Suntem sub semnul mecanismului MCV; am demarat acțiunile pentru ca toate insituțiile să își unească eforturile să ne coordonăm pentru ridicarea acestui mecanism

-Am solicitat fiecăruia dintre cele 3 puteri ale statului să rămână în matca lor constituțională; Arhitectura statului de drept este bine conturată, dar trebuie respectată; Dacă nu se întâmplă în acest fel, există riscul intrării în zona de competență a altei autorități

-Ordonanța 13 în sine nu a fost o problemă, ci mai degrabă a fost o problemă de procedură; guvernul putea să lase ordonanța să între în vigoare în ziua în care a fost publicată în Monitorul Oficial

-Ordonanța a născut dispute în societatea civilă

-Curtea Constituțională a constatat că există un conflict juridic; e important că nu mai pot fi anchetați miniștri; fiecare autoritate trebuie să rămână în matca ei constituțională

-Nu am făcut și nu fac politică nici de stânga, și nici de dreapta. Politica de promovare a drepturilor și intereselor reprezintă una dintre atribuțiile mele, și nu ține de culoare politică

Liviu Avram: Românii s-au dovedit imuni la manipulări și au protestat

-Criza ordonanței prin ochii mei: eu plătesc taxe pentru autoritățile statului cu speranța că acestea îi vor administra corect și că legile sunt respectate

-În urmă cu 2 luni, fără nicio explicație, guvernul României, abolind tocmai legea care ne proteja banii a dezincrimiminat abuzul în serviciu

-Pe de o parte contribuabilii sunt obligați să dea banii la buget, iar pe de altă parte guvernul se arată indulgent cu cei care administrează banii 

-Cei care ne-au cerut votul au avut o agendă ascunsă și o pun în aplicare după ce le-au câștigat

-Singurul răspuns privind adoptarea ordonanței a fost: „Pentru că așa a vrut guvernul. Altă întrebare!”

-Românii s-au dovedit imuni la manipulări și au protestat

-S-a cerut arbitrajul Curții Constituționale care a reușit performanța să nu ne spună nimic despre ceea ce ne interesa mai mult

-Românilor le-au rămas doar protestele, iar în urma acestora românii din stradă au repus legea în aplicare

-După ce guvernul a făcut pasul înapoi, au început să apară în Parlament proiecte de acel gen și care să slăbească legea și să ofere o viață mai ușoară pentru cei care vor să fure banii publicii fure

Românii continuă protestele și a fost relevat un lucru interesant – ne-a arătat că nu numai cetățenii o susțin, dar e susținută și de opoziție

-Parlamentul reia prin lege ceea ce a încercat guvernul prin ordonanță de urgență

Victor Alistar: Românii au arătat că doresc eliminarea corupției în proporție de 70%

Atmosfera din România este polarizată, cu un nivel al dialogului foarte puțin dezvoltat, e folosită comunicarea parțială, cu jumătăți de adevăruri puse în varii contexte

Foto: captura video

-Mass-media este independentă, dar polarizată, de aceea trebuiesc citite mai degrabă documentele și mass-media

-În ceea ce privește situația concretă din România, în ultimii 10 ani aceasta a făcut eforturi considerabile pentru păstrarea principiilor de bază pe care UE le are

-În România nu este nimeni ferit de anchete ale justiției, indiferent de funcție

-Există și derapaje în politică, dar ele există și în alte state europene

-Cetățenii în barometrele făcute au arătat că doresc eliminarea corupției în proporție de 70%; statul dorește întărirea la maxim a justiției; funcționează prezumpția de nevinovăție

-S-a lucrat foarte puțin pe prevenție în România, mai ales din cauza că s-a dat o singură pârghie, aceea de  sancționa

-Problema este practica judiciară neunitară ceea ce conduce un risc de jumătate de măsuri

Gabriel Liiceanu: Ordonanța 13 urma să îi scoată de sub rigorile legii în primul rând pe șefii celor două partide

-Reprezint societatea civilă

Foto: captura video

Ceea ce ca țară ne-a adus pe ultimul loc în multe clasamente, a fost chiar corupția; de multe ori guvernele PSD, începând cu guvernarea lui Adrian Năstase au pus în pericol viitorul României; România a fost „controlată de baroni”; Nimeni nu poate spune de câte miliarde de euro a fost furată România după revoluția din 1989

-DNA este condusă de 4 ani de Laura Codruța Kovesi, DNA deschizând mii de dosare de corupție. În 2016 peste 8.000 de persoane au primit condamnări în dosarele deschise de DNA

-În 2016 PSD și ALDE au câștigat alegerile parlamentare. România are în fruntea Parlamentului doi oameni condamnați penali sau cu procese în curs de urmărire penală. Membrii guvernului nu au fost aleși în funcție de competență, ci pe baza fidelității; guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac frontal la adresa justiției

-Ordonanța 13 urma să îi scoată de sub rigorile legii în primul rând pe șefii celor două partide

-Un rol fundamental în trezirea civică a societății civile l-au avut jurnaliștii

-Orice individ e obligat moral și politic să își supravegheze meseria supremă de cetățean

-Liviu Dragnea și colegii de partid nu s-ar da înapoi de la nimic pentru a se scăpa de condamnări

-Cei care ne-au adus în această situație vor să se bucure nestingherit de averile furate din banii publici

-Există ruptura dintre politicieni și cetățeni; mesajul cetățenilor nu ajunge la urechile politicienilor

-Independența judiciară e garantată; Curtea Constituțională este politizată

Attila Biro: Guvernul a dorit grațierea a fost chiar lipsa condițiilor din aceste penitenciare, dar în proiectul inițial era prevăzută amnistierea condamnaților cu suspendare, deci acest aspect nu era rezolvat. Descoperim aici minciuna

Corupția din România nu se oprește la granița țării

-În România spitalele au fost dezinfectate cu dezinfectanți diluați, produsele fiind cmpărate prin off-shore-uri, iar nimeni nu a putut opri acest lucru

Foto: Attila Biro

-În România se vând medicamente pe piața neagră, iar românii care ar trebui să le primească nu au acces la ele

-Defrișările ilegale sunt posibile deoarece primarii și judecătorii sunt implicați în această rețea

-Politicenii și-au mutat averile în paradisurile fiscale, conform dezvăluirilor Panama Papers

-90% din clienții firmelor de off-shore provin din crime organizate; În mintea politicienilor este un singur lucru: să fure banii publici și să îi plaseze în paradisuri fiscale 

-Condițiile din penitenciare sunt groaznice; unul dintre motivele pentru care guvernul a dorit grațierea a fost chiar lipsa condițiilor din aceste penitenciare, dar în proiectul inițial era prevăzută amnistierea condamnaților cu suspendare, deci acest aspect nu era rezolvat. Descoperim aici minciuna

-Politicianul care își face vacanțele în Brazilia este politicianul Liviu Dragnea, liderul PSD

Maria Grapini

Sunt consternată de neadevărurile spuse legate de constituționalitatea actelor elaborate de guvern

-Din 23 august 2016 nu a mai existat în Codul Penal infracțiunea de abuz în serviciu. De ce nu s-a protestat și atunci?

Monica Macovei

-Vreau să spun că avem în sală oameni care au participat la proteste

-Care este numele acelui politican care și-a pierdut vacanța în Brazilia?

Foto: captura video

-Cum va arăta România în următorii 4 ani, având în vedere că este condusă de socialiști?

-Credeți că în state precum Germania sau Franța camerele Parlamentelor sunt conduse de persoane condamnate penal?

Decizia a fost luată în timpul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind situația justiției și a democrației din România, în contextul adoptării ordonanței de urgență 13/2017.

Dezbaterea din 22 martie va începe la ora 10.00 și va putea fi urmărită LIVE pe CaleaEuropeana.ro.

La aceasta vor lua parte ministrul Justiției, Tudorel ToaderLiviu Avram, redactor-șef adjunct – Adevărul, Victor Alistar, Transparency International, Gabriel Liiceanu, profesor la Universitatea din Bucureşti și Attila Biro, jurnalist de investigații.

În dezbaterea organizată în plenul Parlamentului European privind starea democrației și a statului de drept în România s-a făcut un apel la guvernul de la București să își reevalueze poziția și să renunțe la modificările aduse prin ordonanță de urgență Codurilor penale, prin vocea prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans. Ulterior, în urma unor masive proteste de stradă care au adus în stradă milioane de români în zile succesive, executivul a abrogat ordonanța cu pricina.

Puteți urmări aici înregistrarea dezbaterii din 2 februarie 2017 din plenul Parlamentului European.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *