Socialiștii, înfrânți la alegerile generale din Spania. Datorită măsurilor de austeritate impuse, spaniolii au votat Partidul Popular

Partidul Popular a inregistrat o victorie istorica la alegerile parlamentare de duminica din Spania, dupa ce populatia, ingrijorata pentru viitorul sau, a ales sa pedepseasca guvernul socialist, aflat la putere din 2004, pentru masurile dure de austeritate, somajul record si criza care pare ca nu se mai sfarseste, transmite AFP, potrivit Hotnews.ro.

Dupa numararea a 90% din voturi, formatiunea politica condusa de Mariano Rajoy, in varsta de 56 ani, a castigat 186 locuri in Camera Inferioara a parlamentului, in timp ce Partidul Socialist (PSOE) a obtinut doar 111 mandate, cel mai slab rezultat inregistrat de la instaurarea democratiei in Spania, la jumatatea anilor 1970.

Mariano Rajoy, aclamat de sustinatorii sai, a promis un “efort comun” pentru a “face fata crizei”, dar a recunoscut ca “nu va avea loc niciun miracol”, in contextul unei situatii economice extrem de  dificile.

“Voi avea drept dusman criza economica, somajul, deficitul, datoria excesiva, stagnarea economica si tot ceea ce va mentine tara in aceasta situatie critica “, a spus Rajoy. “Nu este un secret faptul ca vom guverna in cele mai dificile conditii pentru Spania, din ultimii 30 de ani”, a adaugat el.

Desi guvernul lui Zapatero a introdus o serie de masuri de austeritate inca din luna mai a anului trecut, economistii sustin ca noul guvern va trebui sa faca reduceri de cheltuieli de miliarde de euro, pentru a redresa economia spaniola si a o aduce tot mai aproape de indeplinirea obiectivelor de reducere a deficitului stabilit pentru urmatorii ani.

Prima de risc a Spaniei ceruta de investitori, pentru achizitionarea obligatiunilor de stat, a depasit-o vineri pe cea a Italiei, o alta economie din zona euro cu probleme majore. Prim-ministrii, atat din Italia, cat si Grecia au fost fortati, in ultimele saptamani, sa demisioneze, fiecare cedand in fata unui cabinet de uniune nationala, care intentioneaza sa ia masuri nepopulare, dar urgente si apoi sa organizeze noi alegeri.

Astfel, Spania devine cea de-a cincea tara europeana care isi schimba liderii, din cauza crizei din zona euro, dupa Grecia, Portugalia, Irlanda si Italia.

Articolul integral poate fi citit aici.

Sursa articol: Hotnews.ro
Sursa foto:  falesti.md

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *