Soluţia la criza Greciei, oferită de un copil de 11 ani

Un băiat de 11 ani din Olanda a uimit juriul concursului Wolfson Economics Prize, cu un plan de ieşire a Greciei din zona euro care implică o pizza şi o clătită, scrie The Telegraph, potrivit ZF.ro.

Jurre Hermans s-a aflat printre cei 452 de candidaţi care se luptă pentru premiul de 250.000 de lire sterline Wolfson Economics Prize, lansat în luna octombrie a anului trecut de directorul retailerului de îmbrăcăminte Next, pentru identificarea unui plan credibil de ieşire din zona euro.

Deşi ideea lui Hermans nu s-a calificat în finală, a primit o menţiune specială de 100 de dolari.

Pe scurt, şi într-un limbaj aproximativ similar, Herman susţine că toţi grecii ar trebui să meargă la bancă cu toţi euro pe care îi au. Banca le dă în schimb drahme. Toţi euro aduşi la bancă formează o pizza sau o clătită. În acest moment, guvernul grec poate începe să-şi plătească datoria, oferind fiecărui creditor o felie de pizza sau o bucată de clătită.

Puştiul olandez s-a gândit la o soluţie şi pentru un posbil exod al capitalului elen în băncile străine. “Grecii nu vor vrea să-şi schimbe euro pe drahme, pentru că ştiu că euro e mai puternic decât drahma, iar drahma îşi va pierde valoarea foarte repede. Ei vor încerca să păstreze sau să-şi ascundă euro. Deci, dacă un grec încearcă să ţină de euro pe care îi are sau vrea să-i ducă într-o bancă dintr-o ţară străină, cum ar fi Germania sau Olanda, şi este descoperit, el primeşte o pedeapsă egală sau chiar de două ori mai mare decât suma în euro pe care încearcă să o ascundă. În felul acesta vă asigur că Grecia poate să-şi plătească toate datoriile“, argumentează Hermans.

După ce şi-a plătit toate datoriile, Grecia poate fi primită înapoi în zona euro, susţine copilul.

Sursa articol: ZF.ro
Sursa foto:  deweekkrant.nl

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × four =