Soluţiile propuse de Nouriel Roubini pentru criza economică

În timp ce liderii marilor puteri au propus, la summitul G20, soluţii pentru ieşirea din criză a zonei Euro, economistul american Nouriel Roubini susţine, într-un editorial scris în Financial Times şi preluat de gandul.info, că zona Euro se îndreaptă cu paşi repezi către dezastru, dacă nu apelează la o instituţie salvatoare şi credibilă, ca ultim creditor la care ţările să poată apela. Fondul European pentru Stabilitate financiară nu poate juca acest rol, fiind comparat de Roubini cu “un curcan care nu va putea să zboare”.

Roubini spune că soluţia pentru ţările îngropate în datorii este ieşirea din zona euro, combinată cu planuri dure de austeritate. Totuşi, acest lucru este valabil doar pentru ţări precum Grecia, Portugalia sau Irlanda, pentru că Italia şi Spania sunt prea mari pentru a li se permite să facă acest pas. Fără ele, zona Euro ar înceta să mai existe.

“Până de curând, se aducea argumentul că Italia şi Spania, spre deosebire de Grecia, insolventă în mod clar, sunt ţări nelichide, dar solvente, ţinând cont de planurile de austeritate şi de reforme. Dar o dată ce o ţară nelichidă îşi pierde credibilitatea pe piaţă, durează o perioadă de timp – de obicei un an – pentru a restabili această încredere prin acţiuni politice potrivite. De aceea, dacă nu există un creditor suprem care să poată cumpăra datoria suverană, până când se reclădeşte credibilitatea, o ţară nelichidă, dar solventă, poate deveni insolventă”, scrie Nouriel Roubini.

EFSF este un curcan care nu va putea să zboare, pentru că fondul originar era deja o obligaţiune gigantică pe datorie colateralizată, unde o grămadă de naţiuni care nu erau cotate triplu A încercau să obţină, printr-un miracol, un rating triplu A folosindu-se de garanţii bilaterale“.

“Se va ajunge ca singura opţiune rămasă să fie renunţarea la euro şi revenirea la liră sau la alte monede naţionale. Desigur, asta va declanşa o conversie forţată a datoriilor în euro în noi datorii în monedă naţională. Eurozona poate să supravieţuiască la restructurarea datoriei şi la părăsirea zonei din partea unor ţări mici, precum Grecia sau Portugalia. Dar dacă s-ar întâmpla ca Italia şi/sau Spania să facă aceste lucruri, ar însemna o rupere efectivă a uniunii monetare. Din păcate, acest dezastru care rulează cu încetinitorul este acum din ce în ce mai plauzibil”, crede Nouriel Roubini.

Soluţia economistului care a prevestit marea criză financiară din 2008 este următoarea: “Doar dacă Banca Centrală Europeană va deveni un creditor suprem şi va tăia politicile monetare la zero, totul combinat cu o reducere a valorii euro la paritate cu dolarul, plus un stimul financiar pentru Germania şi pentru nucleul zonei Euro, în timp ce periferia implementează austeritatea, se va putea opri probabil dezastrul care urmează”.

Economistul susţine că există patru metode prin care blocul european poate alege să combată problemele enunţate mai sus. Fiecare soluţie presupune un viitor diferit pentru uniunea monetară, însă toate cele patru au în vedere reducerea datoriilor nesustenabile, reluarea creşterii economice, sporirea competitivităţii şi reducerea dezechilibrelor fluxurilor de capital.

1. Reluarea creşterii economice şi stimularea competitivităţii

Primul scenariu presupune alinierea politicilor publice în scopul reluării rapide a creşterii economice şi stimulării competitivităţii pentru a reduce deficitele de lichiditate din piaţa de pe piaţa monetară şi pentru a restabili sustenabilitatea datoriilor din sectorul privat şi public precum şi a datoriei publice externe. Principalele măsuri necesare pentru o revenire rapidă ar fi relaxarea monetară, un euro mai slab, relaxarea fiscală şi reducerea datoriilor publice şi private nesustenabile prin insolvenţa companiilor neperformate.

2. Traseul deflaţionist pentru restabilirea competitivităţii

Creşterea economică nu va fi reluată pe termen scurt şi nici competitivitatea. În schimb, cele mai puternice state ale zonei euro vor impune o serie de ajustări bazate pe măsuri deflaţioniste de austeritate fiscală şi reforme structurale care, în absenţa unor politici macroeconomice expansioniste ar putea duce la o recesiune severă şi persistentă în ţările de la periferie.

Competitivitatea stagnează în următorii ani, iar presiunile sociale fac ca noile politici să fie nesustenabile în cele mai multe dintre statele de la periferia zonei euro, unde preţurile, salariile şi PIB-ul continuă să scadă. Astfel, Opţiunea 2 devine devine imposibilă din punct de vedere politic şi social. În absenţa unei metode de a întoarcere către Opţiunea 1, statele vor fi nevoite să se indrepte către Opţiunea 3 sau 4.

3. Statele din centrul uniunii monetare subvenţionează permanent statele periferice

Acest scenariu presupune o susţinere financiară continuă a ţărilor cu probleme, de la periferia zonei euro, prin haircut-uri, recapitalizări de bănci care să implice conversia datoriilor în capital propriu sau împrumuturi unilaterale anuale (eventual sub forma unui procent din PIB) pentru a preveni ca deficitul comercial să se transforme într-un deficit de cont curent nesustenabil care, la rândul său, să ducă la acumularea de datorii externe tot mai puţin sustenabile.

O astfel de susţinere din partea statelor dezvoltate înseamnă, pentru ţările de la periferie, o lispă continuă de competitivitate şi creştere economică, dar şi un PIB în permanentă scădere.

4. Zona euro este nevoită să restructureze datoriile

Statele de la periferie reacţionează la Opţiunea 2 şi se văd nevoite să restructureze forţat datoria publică şi privată. Dacă această măsură nu se dovedeşte a ajuta la reluarea creşterii economice şi a competitivităţii, statele vor apela la ultima soluţie: ieşirea din uniunea monetară europeană şi revenirea la monedele naţionale, anticipează Roubini.

Articolul integral poate fi accesat pe site-ul gandul.info.

Sursa foto: realitatea.net

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − one =