Connect with us

POLITICĂ

Sondaj IRES: Peste 50% dintre români au încredere în UE și vor relații mai bune cu Germania și SUA

Published

on

Peste jumătate dintre români susțin că au încredere în UE, conform unui studiu IRES dat publicităţii vineri. Uniunea Europeană se situează pe primul loc al încrederii în instituţii, urmată de primar și mass media, se arată în document. Totodată, românii cred că în anul care vine politicienii ar trebui să crească apropierea faţă de Germania şi SUA, în această ordine de preferinţe.

Trei sferturi dintre români consideră că în ţară lucrurile merg într-o direcţie greşită, doar 17% apreciind că direcţia în care se îndreaptă ţara este cea bună.

Mai mult de jumătate dintre români, 59%, se declară deloc mulţumiţi sau nu prea mulţumiţi de felul în care trăiesc, procentul celor foarte mulţumiţi sau destul de mulţumiţi fiind de 40%. Cei mai mulţi nemuţumiţi se regăsesc în rândurile celor cu studii elementare şi medii.

În ceea ce priveşte evaluarea lui 2017 comparativ cu precedentul, 45% dintre cei chestionaţi spun că anul a fost mai prost, pentru 30% a fost la fel, iar 24% spun că a fost mai bun. Întrebaţi cum cred că for trăi peste un an, 46% dintre intervievaţi au răspuns că vor trăi mai prost, 24% cred că vor trăi la fel, iar 25% consideră că vor trăi mai bine.

La întrebarea “Cum credeţi că va fi anul 2018 pentru România, în comparaţie cu acest an?”, 46% au răspuns că anul va fi mai prost, 24% că va fi la fel şi 28 % că va fi mai bun.

Cei mai mulţi români, 27%, au fost îngrijoraţi în 2017 de criza politică, 24% de creşterea preţurilor, 15% de boală, 13% de lipsa locurilor de muncă, 6% de lipsa veniturilor, 5% de nesiguranţa locului de muncă, 4% de lipsa de perspectivă, 2% de singurătate, 3% de altceva, iar 1% spun că nu au fost îngrijoraţi de nimic.

Pentru 8% dintre cei intervievaţi, cel mai important eveniment al lui 2017 a fost moartea Regelui Mihai, tot 8% fiind şi procentul celor pentru care cel mai important eveniment al anului a fost reprezentat de protestele din ianuarie – februarie. Pentru 5% cel mai important eveniment a fost Ziua Naţională, iar pentru 4% creşterea salariior sau a pensiilor, urmate de Ordonanţa 13/Legile justiţiei – 3%, schimbarea Guvernului Grindeanu şi criza politică 0 2%, preluarea puterii de către PSD – 1%. Mai mult de jumătate, însă, 53%, nu ştiu sau nu răspund, iar 7% nu consideră că au existat eveniment importante în 2017.

Un procent de 56% dintre cei chestionaţi spun că nu sunt deloc mulţumiţi de politica românească în 2017, iar 34% spun că nu sunt prea mulţumiţi, 8% fiind destul de mulţumiţi şi 1% foarte mulţumiţi.

Aproape o treime dintre români, 30%, consideră că evenimentul politic major al lui 2017 a fost schimbarea legilor Justiţiei, 28% – manifestaţiile împotriva Ordonanţei 13, 17% – majorarea salariilor din mediul bugetar, 12% – schimbarea Guvernului Grindeanu, 8% – reforma fiscală iniţiată de Guvern, 1% – altul, iar 4% nu ştiu sau nu răspund.

În topul încrederii în instituţii, pe primul loc se află Uniunea Europeană cu 51% declarând că au multă şi foarte multă încredere, urmată în ordine de primar – 49%, mass media – 43%, preşedintele ţării – 39%, BNR – 30%, organizaţii neguvernamentale – 26%, FMI – 21%, prim-ministru – 20%, Parlament – 15%, partidele politice – 10%.

Responsabil pentru felul în care au mers lucrurile în 2017 în România este considerat de 47% dintre repondenţi Guvernul, în timp ce 23% consideră că este Parlamentul, 22% preşedintele şi 4% BNR.

În ceea ce priveşte ţările cu care românii consideră că trebuie să avem o relaţie mai bună, ordinea este Germania (64%), SUA  (57%), Franţa (45%), Marea Britanie (38%), Italia (34%), Moldova (29%), Spania (29 %), Rusia (24%), Ungaria (22%), Ucraina (21 %).

Pentru 20% dintre cei chestionaţi, cea mai mare realizarea a ultimilor 100 de ani este ieşirea de sub comunism, urmată de Marea Unire – 15%, aderarea la UE – 8%, regimul comunist – 7%, alte opţiuni situându-se la 1%, în timp ce 32 % nu ştiu sau nu răspund.

Cel mai mare eşec al ultimilor 100 de ani este considerat de 10% Revoluţia din 1989, urmată de liderii de după 1990 – 8%, era comunistă – 7%, conducerea actuală – 5%, perioada post-comunistă, distrugerea industriei – 4%.

19% dintre cei chestionaţi consideră că prioritatea guvernanţilor în umrătorii 10 ani ar trebui să fie crearea locurilor de muncă, 14% – creşterea nivelului de trai şi respectarea promisiunilor, dezvoltarea economică – 9%, creşterea veniturilor populaţiei – 5%, îmbunătăţirea stării sistemului de învăţământ – 4%, combaterea corupţiei – 4%, îmbunătăţirea stării sistemului snaitar şi dezvoltarea infrastructurii rutiere câte 3 %, legi coerente şi stabilitate politică câte 2%. Alte opţiuni au fiecare câte 1%.

Studiul a fost realizat în perioada 6 – 8 decembrie, pe un eşantion multistratificat, probabilist de 1627 de subiecţi cu vârsta peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Eroarea maximă tolerată este de +/– 2,5%.

 

Citiți și: Eurobarometru: Peste 70% dintre europeni că UE este „o oază de stabilitate într-o lume tulbure”

 

.

POLITICĂ

Nicolae Ciucă evidențiază creșterea schimburilor comerciale România – R. Moldova de la 1 la 3 miliarde de euro: Dezideratul este să ne regăsim împreună în UE

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

România se angajează şi continuă să se angajeze necondiţionat în a sprijini parcursul european al Republicii Moldova, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL subliniind că dezideratul este acela de a regăsi România și Republica Moldova, împreună, în Uniunea Europeană.

Ciucă a participat, miercuri, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, de premierul moldovean, Dorin Recean, şi de şeful Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, la Forumul Moldova – România: Capital Bridges.

Uniunea Europeană înseamnă stabilitate și dezvoltare, iar Republica Moldova are nevoie exact de aceste două constante. E ceea ce le-am spus participanților la conferința economică „Moldova Romania Capital Bridges”, organizată de Bursa de Valori București și Moldova Agroindbank. Tocmai de aceea, angajamentul nostru față de Republica Moldova este unul de sprijin necondiționat în parcursul său european. Dincolo de planul politic, susținerea României se vede și în evoluția relației economice din ultimii zece ani, de când este în vigoare acordul de asociere și liber schimb dintre Republica Moldova și UE. Schimburile comerciale dintre noi au crescut de la 1 miliard la 3 miliarde euro, România a devenit principalul investitor de peste Prut, iar interconectarea energetică este deja o realitate. Pentru fructificarea potențialului economic este nevoie de un cadru politic stabil. Sunt militar de carieră, iar această experiență îmi dă avantajul de a înțelege că stabilitatea și respectarea regulilor dau încredere investitorilor. Am convingerea că Republica Moldova își va împlini visul de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, unde stabilitatea și respectarea regulilor sunt normalitatea”, a scris Ciucă, pe Facebook.

“Apreciez organizarea acestui forum de cooperare economică şi interconectare a pieţelor de capital din România şi Republica Moldova, reprezintă un eveniment deosebit de important pentru ambele ţări. (…) Putem să constatăm cu toţii că de la ultimul eveniment până astăzi s-au produs foarte multe schimbări în contextul actual economic, în cel de securitate, iar datoria noastră este să privim cu realism şi fim în măsură să anticipăm astfel încât să facem faţă tuturor provocărilor şi ameninţărilor. Criza de securitate generată de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina ne-a obligat să reevaluăm ameninţările externe şi obligatoriu să gândim strategii pe termen mediu şi lung. Pe de altă parte, în aceste vremuri complicate avem datoria să rămânem optimişti şi să generăm încredere şi siguranţă”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

El a punctat că în ultimii doi ani s-au realizat legături puternice între România şi Republica Moldova şi acţiuni comune.

“Şi astăzi putem împreună să gândim modul în care putem să întărim parteneriatul economic şi să consolidăm interconectarea pieţelor de capital. Angajamentul nostru faţă de Republica Moldova este unul de netegăduit, am sprijinit şi vom sprijini prin toate deciziile noastre agenda europeană a Republicii Moldova, mă refer la obţinerea statutului de stat candidat şi desigur la deschiderea negocierilor de aderare. România se angajează şi continuă să se angajeze necondiţionat în a sprijini parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat Ciucă.

El a subliniat că, în prezent, România este primul partener comercial al Republicii Moldova.

De asemenea, acesta a punctat că România a devenit principalul investitor în Republica Moldova, valoarea investiţiilor ridicându-se la suma de 400 de milioane de euro.

“Toate aceste cifre au fost dublate de măsurile pe care le-am luat atunci când a fost nevoie pe domeniul energetic, de interconectare mai bună a reţelelor energetice, fie că vorbim de energie electrică, fie că vorbim de gaze naturale”, a afirmat Ciucă.

Totodată, Ciucă a menţionat că România a devenit principala piaţă de export pentru Republica Moldova.

” Exportul de mărfuri din Republica Moldova către România a atins procentul de 31,6%”, a declarat Ciucă.

Preşedintele Senatului a reiterat faptul că România va continua să sprijine şi să vorbească despre ceea ce înseamnă apartenenţa la valorile Uniunii Europene.

“Uniunea Europeană înseamnă stabilitate şi dezvoltare, Republica Moldova are nevoie de stabilitate şi dezvoltare. Până în momentul de faţă, sper să nu greşesc, Republica Moldova a primit un sprijin de aproximativ 1,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, de la BEI şi de la BERD. Sigur, banii nu sunt suficienţi pentru a putea să fie angajate şi rezolvate toate problemele cu care se confruntă Republica Moldova, dar sunt convins că (…) tot ceea ce înseamnă parcursul acesta de preaderare va constitui un sprijin şi un angajament al Guvernului Republicii Moldova, astfel încât să-şi îndeplinească acest deziderat. Şi, desigur, este un deziderat şi al nostru ca, în final, să ne regăsim împreună, România şi Republica Moldova, în interiorul Uniunii Europene”, a declarat Ciucă.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

Marcel Ciolacu a anunțat lista PSD pentru europarlamentare. Aceasta va fi deschisă de Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda și Victor Negrescu

Published

on

© PSD

Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda și Victor Negrescu deschid lista PSD pentru europarlamentare, a anunţat joi premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD.

Lista aprobată joi de Consiliul Politic Naţional al PSD îi are pe primele locuri pe Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda, Victor Negrescu, Vasile Dîncu, Gheorghe Cârciu, Dragoş Benea, Dan Nica, Ştefan Moşoiu, Roxana Mînzatu, Andi Cristea, a precizat liderul PSD.

Lista va fi una comună cu PNL.

 

Lista social-democraţilor pentru europarlamentare va fi una comună cu PNL.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că partidul a aprobat în şedinţa Biroului Politic Naţional lista cu liberalii care vor candidat pentru alegerile europarlamentare. Pe listă se găsesc Rareş Bogdan, Adina Vălean, Daniel Buda, Siegfried Mureşan, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu, Alexandru Muraru şi Mara Mareş.

Ciucă a mai spus că a fost validat şi candidatul comun pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, candidaţii pentru primăriile Sectorului 1 şi 6 şi cei 21 de candidaţi ai PNL pentru funcţia de preşedinte de Consiliul Judeţean şi alţi 21 pentru municipii reşedinţă de judeţ. Un Consiliu Naţional al PNL va avea loc pe 24 martie pentru a valida alianţa electorală cu PSD şi fdefinitivarea fuziunii cu ALDE.

Partidele din coaliție trebuie, de asemenea, să decidă cine va fi candidatul cap de listă după ce fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România Ramona Chiriac s-a suspendat de pe lista alianţei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare după discuţiile din spaţiul public referitoare la această candidatură.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

Nicolae Ciucă a prezentat candidații PNL pentru Parlamentul European: Vor apăra cauza României și vor găsi soluții europene la problemele românilor

Published

on

© PNL

Candidații Partidului Național Liberal la alegerile europene vor merge în Parlamentul European să apere cauza României, să faciliteze atragerea de fonduri pentru dezvoltare și să găsească soluții europene la problemele românilor, a afirmat joi președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezentând echipa de candidați.

“Lista PNL pentru alegerile europarlamentare este formată dintr-o echipă de oameni performanți, serioși și care au dovedit că pot obține rezultate pentru România și pentru români”, a spus Ciucă.

Primii zece candidați sunt Rareș Bogdan, actualul lider al delegației eurodeputaților români din PPE, Dan Motreanu, membru al Parlamentului European, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din PE, Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din PE, negociator-șef al bugetului UE 2024 și co-negociator al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare și reziliență, Mircea Hava, europarlamentar, Gheorghe Falcă, europarlamentar, Virgil Popescu, fost ministru al energiei, Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași, și Mara Mareș, președinte al Tineretului Național Liberal.

“Candidații PNL vor merge în Parlamentul European să apere cauza României, să faciliteze atragerea de fonduri pentru dezvoltare și să găsească soluții europene la problemele românilor”, a precizat Ciucă.

Liderul PNL a precizat că liberalii au votat în Biroul Politic Național și Alianța cu PSD pentru alegerile europarlamentare, pe care o vor valida în Consiliul Național de duminică.

Ciucă a punctat că această alianță este una pentru stabilitate și dezvoltare.

“Am lăsat deoparte diferențele politice pentru ca România să aibă o voce mai puternică în Europa. Pentru a obține un sprijin mai mare pentru fermierii români, pentru a absorbi mai multe fonduri europene, pentru a avea drumuri mai bune și mai sigure și pentru a realiza investiții în domenii-cheie, cum sunt sănătatea sau educația”, a conchis el.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.13 hours ago

Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”

ROMÂNIA14 hours ago

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și româno-elvețian pentru o ”dezvoltare durabilă a României”

NATO15 hours ago

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Dan Motreanu15 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

EDUCAȚIE15 hours ago

Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA18 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.18 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA19 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending