Sondaj: Peste 40% dintre germani își doresc ca Angela Merkel să demisioneze în urma disputei privind migranţii

Doi din cinci germani vor ca şefa executivului federal, Angela Merkel, să demisioneze în urma disputei din interiorul guvernului cu privire la gestionarea migranţilor la frontierele ţării, indică un sondaj dat publicităţii vineri, prelua de dpa, potrivit Agerpres.

Conform sondajului YouGov, 43% dintre respondenţi au afirmat că Angela Merkel ar trebui să lase locul unui succesor, iar un procent similar de 42% au fost de părere că ar trebui să rămână în funcţie. Restul de 15% nu au răspuns.

Angela Merkel a acceptat termenul de două săptămâni, până după summitul Uniunii Europene din 28-29 iunie, dat de ministrul de interne Horst Seehofer, pentru a găsi o soluţie la nivel european la problema migranţilor, în caz contrar responsabilul bavarez declarându-se pregătit să-i „respingă imediat” pe cei care ajung la frontierele germane via alte state europene.

Cancelarul afirmă că astfel de decizii unilaterale ar crea blocaje, provocând tensiuni cu statele vecine Germaniei şi subminând solidaritatea europeană.

Criza a condus la speculaţii privind ruperea blocului conservator Uniunea Creştin-Democrată (CDU) – Uniunea Creştin Socială (CSU), ceea ce ar însemna pierderea majorităţii guvernamentale de către cancelar şi, posibil, alegeri anticipate.

Președintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a convocat ”o reuniune informală de lucru”, programată pentru duminică la Bruxelles, cu scopul de a discuta problema migrației și a azilului. Executivul european nu a precizat cine va participa la această întâlnire, deși este de aștept ca reprezentanți ai Germaniei, Franței, Italiei să fie prezenți. Acestora li s-ar putea alătura Bulgaria și Austria, prima predând ștafeta președinției rotativă a Consiliului Uniunii Europene celei din urmă.

Marți, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a propus ca liderii UE să creeze ”platforme regionale de debarcare” în afara Uniunii Europene, unde oficialii ar putea să facă diferența între refugiații care au nevoie de protecție și migranții economici care ar putea să se întoarcă în țările lor de origine.

Recentul refuz al Romei de a primi nava de salvare Aquarius, la bordul căreia se aflau mai mult de 600 de migranți, printre care și 123 de minori neînsoțiți, dar și șapte femei însărcinate, a dus la redeschiderea unor răni vechi și la conștientizarea necesității adoptării unui mecanism european concertat, care să vină în completarea regulamentului Dublin și care să soluționeze această problema cu care Uniunea Europeană se confruntă din 2015.

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.