S&P explica retrogradarea tarilor europene: Liderii europeni sunt dezbinaţi şi mereu cu un pas în urma crizei

Liderii europeni sunt dezbinaţi şi mereu cu un pas în urma crizei datoriilor de stat, însă BCE a acţionat decisiv pentru stabilizarea pieţelor de credit şi are un rol “constructiv”, a afirmat un director al agenţiei Standard & Poor’s (S&P), comentând retrogradările anunţate vineri pentru zona euro.

Acţiunile anticriză ale politicienilor europeni nu au ţinut pasul cu riscurile, a declarat Moritz Kraemer, director S&P pentru ratinguri suverane din Europa, citat de Bloomberg si preluat de Mediafax.ro.

„Diagnosticul corect ar trebui să pună mai mult accent pe dezechilibrele tot mai mari din zona euro“, a explicat Moritz Kramer, şeful diviziei S&P pentru  ratinguri suverane europene, citat de „The Wall Street Journal“.

El a invocat probleme precum diferenţele dintre gradul de de competitivitate de la o ţară la alta, care se reflectă dezechilibrele bugetare uriaşe ale statelor, scrie Adevarul.ro.

Pactul fiscal convenit în decembrie la iniţiativa cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, principalul instrument al planului anticriză al zonei euro, nu este o realizare semnificativã, consideră reprezentantul S&P, potrivit Mediafax.

Piesa de rezistenţă a summitului extraordinar din decembrie, care ar fi trebuit să rezulte în adoptarea unor reguli fiscale mai stricte pentru evitarea deficitelor excesive, „nu a reuşit să identifice riscurile“ în avans, un exemplu fiind Spania, ţară cu probleme acum, care are un buget în mare parte balansat, în timp ce Germania, cea mai mare şi mai performantă economie europeană, a avut unul dintre cele mai mari deficite bugetare în primii 10 ani de existenţă a euro.

Analiştii S&P consideră că riscurile generate de criză sunt tot mai ameninţătoare, apărând astfel decizia de a retrograda simultan ratingurile a nouă ţări din zona euro.

Sursa articol: Mediafax.ro, Adevarul.ro
Sursa foto:  bucurestiivechisinoi.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × four =