Spania are un nou rege. Ce promite Felipe al VI-lea

De joi, 19 iunie, Spania are un nou rege. Felipe al VI-lea de Bourbon a primit din mâinile tatălui său centura de căpitan general al armatelor, eveniment care a deschis ceremoniile proclamării sale ca monarh. El şi-a început domnia cu un discurs în cadrul căruia şi-a declarat „încrederea în unitatea Spaniei“.felipe nou rege

În cadrul ceremoniilor de la Palatul Zarzuela, în prezenţa familiei regale şi a înalţilor reprezentanţi ai armatei, Juan Carlos (76 de ani), care în ajun semnase cu emoţie actul de abdicare, a legat centura, din mătase roşie, de căpitan general al armatelor în jurul taliei fiului său de 46 de ani, îmbrăcat în uniformă militară. Felipe a devenit noul rege al ţării la miezul nopţii de miercuri spre joi şi ieri a depus jurământul de credinţă în Parlament faţă de Constituţia din 1978, fundamentul democraţiei spaniole. Ceremonia s-a derulat în absenţa invitaţilor străini , rupând tradiţia catolică. În faţa deputaţilor şi senatorilor reuniţi în Congres, Felipe al VI-lea şi-a proclamat „credinţa în unitatea Spaniei“ faţă de ascensiunea separatismului catalan şi a promis o monarhie „integră şi transparentă“, după scandalurile care au afectat familia regală. „Vrem o Spanie în care toţi cetăţenii să-şi regăsească încrederea în instituţiile ei“ şi „în care să aibă loc toate formele de a se simţi spanioli“. Felipe a adus un omagiu tatălui său, rege al Spaniei timp de 39 de ani, pentru rolul acestuia în „reconcilierea spaniolilor“ după dictatura franchistă, el fiind „regele tuturor spaniolilor“. „O domnie excepţională care devine astăzi parte a istoriei noastre, cu o moştenire excepţională.“, arată Romanialibera.ro.

Noul monarh a promis „o monarhie reînnoită, pentru o nouă perioadă“, adăugând: „Voi face faţă sarcinii mele cu energie, cu entuziasm şi cu spiritul deschis şi inovator care inspiră bărbaţii şi femeile din generaţia mea“. El şi-a reînnoit angajamentele faţă de „valorile societăţii noastre democratice“, „indispensabile“, şi a asigurat că monarhia „va trebui să furnizeze un serviciu esenţial Spaniei“. În acest sens şi mereu pe fundalul tensiunilor politice şi teritoriale, noul rege a proclamat „independenţa, neutralitatea şi integritatea Coroanei“, ceea ce va permite „să contribuie la stabilitatea sistemului nostru politic“ şi să „faciliteze echilibrul cu alte organisme constituţionale şi teritoriale“.

Monarhia – a adăugat Felipe – trebuie să fie deschisă societăţii, să fie un interpret al aspiraţiilor cetăţenilor. Coroana „trebuie să caute apropierea de cetăţeni, să le câştige respectul şi încrederea. Regele trebuie să fie un slujitor al tuturor cetăţenilor“. El nu a ezitat să aducă un omagiu victimelor terorismului şi a lansat un mesaj direct guvernului, subliniind nevoia urgentă de continuare a măsurilor pentru a se pune capăt crizei, insistând asupra necesităţii creării de locuri de muncă pentru tineri.

Încoronare fără fast

După depunerea jurământului şi pronunţarea primului discurs ca rege, Felipe a prezidat o defilare militară, reamintind fidelitatea faţă de tradiţia care face din el şeful armatelor. Felipe şi noua regină, Letizia (41 de ani), fostă ziaristă, prima suverană spaniolă fără sânge regal, au traversat Madridul, plecând din Congres, în maşină, până la Palatul Regal. Cuplul – însoţit de Juan Carlos şi de regina Sofia – a ieşit în balconul central pentru a saluta mulţimea adunată în Plaza de Oriente. Alături de ei s-au aflat prinţesa Leonor (8 ani), noua moştenitoare a tronului Spaniei, şi sora ei mai mică, Sofia. Pe tot parcursul zilei de joi, silueta înaltă a lui Felipe, ieşit din umbra tatălui său, a eclipsat-o pe cea a lui Juan Carlos, marele absent de la ceremonie şi de la recepţia ce a urmat la Palatul Regal, în prezenţa a 2.000 de invitaţi şi ambasadori străini. O decizie luată de Juan Carlos pentru a-i „conferi un rol mai mare“ lui Felipe – a precizat Casa Regală.

felipe noul rege agentiadepresamondena

Foto: splashnews

La 46 de ani, Felipe moşteneşte o monarhie contestată – potrivit sondajelor – de un spaniol din doi, într-o ţară minată de criza economică şi de şomaj. Rămas popular în ciuda discreditării care s-a abătut asupra tatălui său, el va trebui să împlinească speranțele spaniolilor, o sarcină nu tocmai ușoară. Primul dosar fierbinte este, desigur, presiunea separatistă a Cataloniei, la câteva luni de referendumul pentru autodeterminare prevăzut de naţionalişti în noiembrie, un dosar ce va pune la încercare talentele diplomatice ale lui Felipe, care vorbeşte catalana şi întreţine relaţii privilegiate cu regiunea. Printre piedicile aflate în calea sa, regele va trebui să facă faţă scandalurilor judiciare care o ameninţă pe sora sa Cristina, inculpată pentru fraudă fiscală.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *