Spania și Franța, soluție pentru problema migrației. Pedro Sanchez și Emmanuel Macron propun înființarea unor ”centre închise de debarcare pe pământ european”

Spania și Franța propun înființarea unor ”centre închise de debarcare pe pământ european” unde să fie primiți inițiat migranții și unde să se gestioneze situația acestora, ca mai apoi să fie repartizați către statele Europei, a punctat sâmbătă președintele francez, Emmanuel Macron, evocând ”o soluţie diferită şi complementară” la criza care divizează Europa, informează AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Foto: Emmanuel Macron/ Twitter

Avem nevoie de o cale clară a solidarităţii, nu de o gestionare a situaţiei de la caz la caz”, a declarat Macron la Paris, la încheierea unei întâlniri, la Palatul Elysée, cu şeful guvernului spaniol, socialistul Pedro Sánchez.

Macron a explicat că propunerea sa, abordată deja cu cancelarul german Angela Merkel, constă în crearea unor “centre închise pe pământ european” în care să fie gestionate cererile solicitanţilor de azil. În prezent, nu există practic centre închise unde să fie gestionate dosarele migranţilor sosiţi în Europa, cu excepţia celor câteva cazuri rare în Grecia şi Italia, sub administraţia Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Foto: Emmanuel Macron/ Twitter

Propunerea franco-spaniolă prevede o acţiune la scară mai mare cu centre închise în ”ţările cele mai apropiate de locul debarcării”, unde migranţii ar urma să rămână în timp ce cererile lor de azil sunt analizate.

Odată debarcaţi pe pământ european, suntem favorabili înfiinţării unor centre închise conform UNHCR, cu mijloace europene care să permită (…) o solidaritate financiară imediată, o gestionare rapidă a dosarelor, o solidaritate europeană pentru ca fiecare ţară să preia într-o manieră organizată persoanele care au dreptul la azil”, a explicat Macron, într-o conferinţă de presă comună cu premierul spaniol.

Pentru migranţii care nu au dreptul la azil, Macron a subliniat necesitatea de a avea ”solidaritate europeană şi eficienţă în returnarea” acestor persoane ”către ţările lor de origine” şi ”în niciun caz către ţările de tranzit”. ”Este o soluţie care promovează cooperarea şi care respectă dreptul. Trebuie să avem principiile noastre şi să nu ne lăsăm influenţaţi de extreme”, a adăugat el.

În același timp, președintele fracez s-a propunțat în favoarea sacționării statelor care refuză să primească migranți.

Nu putem avea ţări care beneficiază masiv de solidaritatea UEFA şi când este vorba de problemele migraţiei îşi revendică masiv egoismul naţional. Sunt de acord să existe sancţiuni care există în cazul în care nu se dă dovadă de solidaritate. Trebuie să existe o dezbatere în acest sens”, a declarat Macron, după o întâlnire avută cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

Președintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a convocat ”o reuniune informală de lucru”, programată pentru astăzi la Bruxelles, cu scopul de a discuta problema migrației și a azilului.

Întâlnirea între reprezentanții celor 16 state care și-au anunțat deja prezența are loc după ce refuzul Italiei de a primi nava Aquarius la bordul căreia se aflau peste 600 de migranți, printre care și 123 de copii neînsoțiți de adulți, dar și pe fondul faptului că problema migrației reprezintă principala divergență care a dus la o criză în guvernul german. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.