Statele membre UE au prelungit sancțiunile impuse Rusiei după anexarea ilegală a Crimeei până la 23 iunie 2019

La 18 iunie 2018 Consiliul UE a decis a extinderea măsurilor restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și Sevastopolului de către Rusia până la 23 iunie 2019, potrivit unui comunicat de presă remis Calea Europeană.

Măsurile se aplică persoanelor din UE și companiilor din UE și vizează:

  • importurile de produse originare din Crimeea sau Sevastopol în UE;
  • investițiile în Crimeea sau Sevastopol, ceea ce înseamnă că nici europenii și nici companii cu sediul în UE nu pot cumpăra proprietăți imobiliare sau entități în Crimeea, nu pot finanța companii din Crimeea și nu pot oferi alte servicii ; 
  • serviciile turistice  în Crimeea sau Sevastopol; navele de croazieră europene nu pot ancora în porturile din Peninsula Crimeea, cu excepția cazurilor de urgență;  
  • exporturile anumitor bunuri și tehnologii către firmele din Crimeea sau pentru utilizarea în Crimeea în sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei și legate de prospectarea, explorarea și producția de petrol, gaze și resurse minerale. Serviciile de asistență tehnică, de brokeraj, de construcții sau de inginerie legate de infrastructura din aceste sectoare nu trebuie să fie furnizate.

După cum se menționează în declarația Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, în numele UE, din 16 martie 2018, UE rămâne ferm angajată în păstrarea suveranității și integritatății teritoriale a Ucrainei. La patru ani de la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol de către Federația Rusă, UE a reiterat faptul că nu recunoaște și continuă să condamne această încălcare a dreptului internațional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.