Statele Unite se retrag din UNESCO criticând organizația pentru o atitudine ”anti-israeliană”

Statele Unite ale Americii se retrag din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) – transmite joi presa internațională.

FOTO: UNESCO

La data de 12 octombrie 2017, Departamentul de Stat a notificat directorul general al UNESCO, Irina Bokova, despre decizia SUA de a se retrage din organizație și de a înființa o misiune permanentă de observare la UNESCO. Această decizie nu a fost luată cu ușurință și reflectă poziția SUA privind necesitatea unei reforme fundamentale în cadrul UNESCO și a tendinței anti-israeliene din cadrul organizației. (…) În conformitate cu articolul II alineatul (6) din Carta UNESCO,retragerea Statelor Unite ale Americii se va produce la 31 decembrie 2018. Statele Unite vor rămâne membru cu drepturi depline al UNESCO până atunci”, informează Departamentul de Stat într-un comunicat de presă.

Directoarea generală a Unesco Irina Bokova a declarat că ”regretă profund” această decizie, potrivit Digi24.

Universalitatea este esenţială misiunii Unesco în vederea construirii păcii şi securităţii internaţionale în faţa urii şi violenţei, prin apărarea drepturilor omului şi demnităţii umane”, a subliniat Bokova, citată într-un comunicat.

De altfel, în urmă cu patru ani, SUA și Israel şi-au pierdut dreptul de vot la UNESCO deoarece cele două ţări au încetat să îşi mai achite contribuţia după primirea Palestinei în cadrul UNESCO, la 31 octombrie 2011.

Retragerea contribuției Statelor Unite a provocat o mare criză financiară în cadrul organizaţiei, care a trebuit să gestioneze o reducere cu 22 la sută a bugetului său, care a trecut de la 653 la 507 milioane de dolari, la acel moment.

UNESCO a fost fondată la data de 16 noiembrie 1945, are sediul principal în Franţa, la Paris, şi are 73 de filiale active în diverse ţări ale lumii. Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin promovarea colaborării între naţiuni în diverse domenii, precum educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicaţii, pentru a se reuşi stabilirea unui respect universal faţă de justiţie, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, potrivit Cartei Naţiunilor Unite.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *