Două medalii de aur şi patru medalii de argint la Balcaniada de Matematică pentru juniori

studyingLotul olimpic de juniori al României a cucerit două de aur şi patru de argint la cea de-a XVII-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, desfăşurată în Antalya, Turcia, în perioada 21 – 26 iunie, informează Ministerul Educaţiei.

Medaliile de aur au fost obţinute de Laurenţiu Ioan Ploscaru (clasa a IX-a/ Colegiul Naţional “Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea) şi de Andrei Teodor Andronache (clasa a IX-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti). Practic, cei doi olimpici au repetat performanţa de anul trecut, când au fost laureaţi tot cu aur, în Grecia. În plus, Laurenţiu Ioan Ploscaru s-a clasat şi de această dată pe primul loc, la individual, graţie punctajului maxim obţinut.

Medaliile de argint au revenit următorilor elevi: Andrei Paşa (clasa a VIII-a/ Colegiul Naţional din Iaşi), Filip Ion (clasa a VIII-a/ Şcoala Gimnazială nr. 56 din Bucureşti), Cristian Teleanu (clasa a IX-a/ Liceul Teoretic “Ovidiu” din Constanţa) şi Ciprian-Mircea Bonciocat (clasa a VII-a/ Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti).

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (OBMJ) este un concurs anual destinat elevilor din statele situate în zona balcanică.

Sursa: Ministerul Educatiei

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × three =