Ce a făcut o femeie de serviciu după ce a găsit un portofel plin cu bani

Gest omenesc mai rar întâlnit în ultimii ani, când mulţi dintre români sunt în pragul sărăciei. O femeie de serviciu din Brăila a găsit, ieri, un portofel plin cu o sumă de bani pe care îi câştigă în două luni de muncă dar nu şi l-a însuşit, ci l-a dus la Poliţie, scrie EVZ.ro.

Doamna Cireaşă, o femeie de 58 de ani cu frica de Dumnezeu, din Brăila a fost pusă în faţa unei ispite mari: a găsit un portofel plin cu 1.900 de lei.

„Plecam de la serviciu şi traversam strada. Şi am văzut un portofel. Mi-era şi frică să pun mâna pe el. L-am luat şi m-am dus la vânzătoarea de la chioşc şi am întrebat-o ce să fac. M-am hotărât să merg să-l predau”, a povestit, simplu, doamna Cireaşă. Ajunsă în pragul uşii clădirii păstorite de oamenii legii ea le-a spus poliţiştilor ce „păţise”. Impresionaţi de atitudinea femeii, agenţii au întrebat-o ce a îndemnat-o să facă acest gest. Răspunsul a venit promt: „Ştiu cât de greu se câştigă o bucată de pâine prin muncă cinstită!”.

Puşi în faţa faptului împlinit, poliţiştii de la Biroul Proximitate au efectuat investigaţii pentru identificarea celei căreia îi aparţinea portofelul, o constănţeancă în vârstă de 28 de ani, aflată în tranzit prin Brăila. “Am chemat-o pe strada Ana Aslan unde este sediul nostru. Femeia i-a mulţumit celei care i-a găsit portofelul şi i-a zis că a dat dovadă de omenie şi a scutit-o de multe neplăceri şi drumuri pentru a-şi reface toate documentele care se aflau în interior”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Brăila, inspectorul de poliţie Jenel Şogor.

Sursa: EVZ.ro
Foto:  marinadohi.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *