O româncă face business din scaune “cu poveşti”

Un iepure fantastic cu urechi de anghinare aleargă sprinten pe tapiţeria unui scaun retro. O veveriţă cu coada transformată într-un vâlvoi de forme neînţelese stă chircită pe tapiţeria unei mici canapele. Mai încolo, tot prins în ţesătura tapiţeriei, un cerb se transformă în copac. Sunt numai câteva dintre piesele colecţiei Foliage cu care designerul Irina Neacşu i-a cucerit pe colegii de breaslă de la Milano, unde, nu demult, a expus. I-a venit ideea într-o zi când se dădea cu schiurile în Alpi. Acolo, în vacanţă, înconjurată de nişte culori ca-n basme, s-au născut în mintea ei personajele fantastice Foliage, pe care le-a desenat mai întâi în tuş şi abia apoi le-a imprimat în textilele tapiţeriilor de scaune.

Scaunele ei cu poveşti i-au încântat atât de mult pe românii amatori să-şi pună în casă obiecte decorative de artă, încât au început să-i bată la poartă, spunând că ar vrea şi ei aşa ceva. Au început prin a căra în atelierul Irinei scaune, fotolii şi canapele vechi, roase şi rupte, lăsându-i-le la restaurat. Au sfârşit rămânând cu gura căscată, când au venit să şi le ia înapoi gata făcute. Nu le mai recunoşteau, păreau cu totul altele. Căci Irina şi echipa ei le reparaseră, le întăriseră şi le puseseră tapiţerii noi, colorate – cu pisici adormite, cu fluturi, iarbă, păsări, copaci şi norişori, cu mama, tata şi copilul, cu case, castele, cu personajele copilăriei şi câte şi mai câte. O lume întreagă, diferită de tot ceea ce văzuseră ei până atunci.  Şi nici nu i-a costat o avere: cu 1.400 de lei îşi făceau un scaun personalizat, unic, artistic şi lucrat manual, desenat cu o poveste ştiută şi înţeleasă numai de ei. Mai scumpe erau piesele de colecţie sofisticate, cu broderii manuale (de la 400 la 1000 de euro).

Dar adevăraţii pasionaţi nici nu se uitau la preţ. Aşa se face că în numai doi ani, toate ideile Irinei au prins atât de repede şi atât de de bine, încât s-au conturat într-o afacere de succes. Criza mai mult a ajutat-o decât a încurcat-o pe tânăra designer căci, fără să vrea, ea se adresa acelei clientele isteţe care tocmai descoperise că alegerea potrivită – când vine vorba de micile plăceri în care crezi – e întotdeauna puţin şi bun. Acum, la 30 de ani, Irina are propriul ei atelier cu câţiva colaboratori. Cu toţii creează, lucrează şi restaurează scaune, dar fac şi decoraţiuni interioare, design interior şi proiectare în apartamente, case, restaurante, lounge-uri şi alte spaţii publice.

Citeşte aici cum a ajuns românca sa faca o afacere din restaurarea scaunelor.

Sursa: Jurnalul.ro
Foto:  http://www.irinaneacsu.ro/ro/portofoliu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *