Studiu: 22% dintre companiile europene din China vor să părăsescă țara

Un procent de 22% din companiile europene implantate în China au în vedere să-şi delocalizeze investiţiile din această ţară către alte pieţe emergente din cauza costului în creştere cu forţa de muncă şi cadrului juridic incert şi discriminatoriu, relevă datele unui studiu, potrivit Capital.ro.

„China devine o piaţă strategică din ce în ce mai importantă pentru companiile europene, dar tot mai multe dintre acestea ar putea să părăsească China şi să-şi reorienteze investiţiile către alte ţări, întrucât aceasta devine din ce în ce mai costisitoare” se menţionează în studiul realizat de Camera de Comerţ europeană din China pe baza răspunsurilor oferite de 557 de companii europene care desfăşoară afaceri în această ţară.

Potrivit studiului preluat de AFP, îngrijorările companiilor europene sunt legate de încetinirea creşterii economiei chineze, în cazul a 65% dintre ele, de creşterea costurilor cu forţa de muncă, pentru 63% dintre aceste companii, în timp ce 62% se declară îngrijorate de încetinirea creşterii economiei mondiale. Cât priveşte evoluţia costului cu forţa de muncă, 59% dintre companiile europene din China se aşteaptă ca aceasta să crească în viitorul apropiat, procent care urcă la 75% în cazul celor care au afaceri în Canton, Hong Kong şi Macao. De asemenea, companiile europene din China se plâng de cadrul legislativ local. „O companie din două este privată de oportunităţile de pe piaţa Chinei din cauza obstacolelor legislative care favorizează societăţile chineze”, precizează David Cucino, preşedintele Camerei. „În condiţiile în care costurile cresc, ar trebui cel puţin să putem opera într-un mediu suficient de echitabil sub aspectul concurenţei, dar cele mai multe companii consideră că acest lucru nu se întâmplă”, a adăugat el, subliniind că „există şi alte pieţe care se deschid în lumea întreagă”.

Sursa: Capital.ro
Foto:  internshipinchina.asia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five + eight =