Studiu: Ascensiunea lui Emmanuel Macron propulsează Franța în fața Statelor Unite în clasamentul puterilor ”soft”

Franța a preluat anul acesta conducerea în clasamentul global al celor mai influente țări cu putere “soft”, detronând Statele Unite ale Americii (SUA), datorită alegerii lui Emmanuel Macron în funcția de președinte, relevă un studiu publicat de Centrul pentru diplomație al Universității California de Sud și de agenția de consultanță în comunicare Portland, informează AFP, citat de Agerpres.

FOTO: Elysee.fr

În schimb, instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump a determinat căderea SUA de pe locul 1 în același clasament din 2016 pe poziția a treia a podiumului, după Franța și Marea Britanie.

Germania este a patra în clasamentul de anul acesta al “soft power”, urmată de Canada pe locul cinci.

Autorii studiului precizează că ascensiunea Franței de pe poziția a cincea pe primul loc din clasament în decurs de un an se explică în parte prin “dinamismul adus de alegerea lui Emmanuel Macron”, centrist și proeuropean devenit în mai, la 39 de ani, cel mai tânăr președinte din istoria Franței.

Termenul de soft power, inclus în literatura de specialitate a relațiilor internaționale de către politologul american Joseph Nye jr., se referă la capacitatea de influență, persuasiune și proiecție a puterii din partea unui stat prin mijloace politice, economice și culturale pe scena internațională, excluzând total mijloacele militare.

Clasamentul care propulsează Franța pe primul loc este realizat în funcție de mai multe criterii-cheie precum opiniile internaționale, rețeaua diplomatică, influența numerică sau percepțiile turiștilor străini.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.