Studiu: Fără un guvern global, omenirea va dispărea

Omenirea poate ajunge în pragul extincţiei dacă nu îşi va schimba modul în care îşi concepe existenţa, se arată într-un studiu al Clublui de la Roma, întocmit de ecologistul norvegian Jorgen Randers, informează Cotidianul.ro. Solutia propusa de acesta: “un sistem de guvernanţă care să aiba o viziune pe termen mult mai lung”.

Marea problemă a omenirii o constituie viziunile politice extrem de limitate ale liderilor actuali, spune studiul, care a fost lansat marti la Rotterdam. De aceea, “avem nevoie de un sistem de guvernanţă care să aiba o viziune pe termen mult mai lung”, se arată în studiu, care mai adaugă că procesul de adaptare al umanităţii la noile limitări impuse de planetă a început, însă răspunsul oamenilor poate fi prea lent.

Studiul nu precizează dacă şi în ce măsură actuala criză economică face parte din acest proces de adaptare, însă că viaţa noilor generaţii se va desfăşura în limite mult mai rigide decât a precedentelor poate fi garantat de numele care stau în spatele acestui raport şi al Clubului de la Roma, o organizaţie apropiată de Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg.

Studiul Clubului de la Roma lansat marţi mai arată:

-actualele economii dominante, în special SUA, vor stagna. Brazilia, Rusia, India, Africa de Sud şi alte zece state emergente vor creşte în următorii 40 de ani;
-în 2052 vor exista 3 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie;
-China va fi o poveste de succes, datorită abilităţii sale de acţiona;
-în 2042 populaţia planetei va atinge apogeul, pentru că fertilitatea în zonele urbane va fi în scădere;
-PIB-ul global va creşte mult mai încet decât ne aşteptăm, din cauza productivităţii tot mai mici din marile economii;
-emisiile de dioxid de carbon vor continua să crească şi vor duce la încălzirea atmosferei cu 2 grade Celsius în 2052
-este puţin probabil ca guvernele să ia măsurile necesare pentru a forţa pieţele să aloce mai mulţi bani pentru soluţiile economice nepoluante

Mai multe informații aici.

Sursa: Cotidianul.ro
Foto:  oecd.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *