Studiu ISS: Implicarea europeană în conflictul arabo-israelian

Institutul de Studii de Securitate al Uniunii Europene a prezentat, recent,  o analiză a implicării europene în conflictul arabo-israelian. Vă prezentăm în continuare traducerea rezumatului realizat de Esra Bulut-Aymat, postat pe www.iss.europa.eu.

« Se concentrează asupra implicării Uniunii Europene (UE) în conflict, acordând o atenţie specială, dar nu exclusivă, implicării UE în dimensiunea israelo-palestiniană a conflictului. La trei decenii de la borna Declaraţiei din Veneţia din 1980 a celor doar nouă state membre ale Comunităţii Europene de atunci, în 2010 au existat noi obstacole în eforturile de soluţionare a conflictului şi trenduri negative care alimentează dubiile privind o posibilă rezolvare care să permită convieţuirea celor două state la un loc. Acest lucru intră într-o aspră contradicţie cu obiectivele optimiste ale ultimei iniţiative de pace a Statelor Unite şi cu planul prim ministrului Palestinian, Salam Fayyad’s pentru un stat palestinian, ambele văzând în 2011 un an cheie pentru găsirea unei soluţii pentru convieţuire. Aceste contraste invită la o reflecţie îndelungată, cinstită şi critică asupra implicării în conflict a Uniunii şi a statelelor ei membre şi ce impact au avut în perspectivele de pace. Luând în considerare expertiza şi abordările diverse ale cercetătorilor din întreaga Europă, volumul acestora combină discuţiile privind politicile europene din trecut şi din prezent, provocările de bază cu care se confruntă Uniunea, interesul european şi lecţiile pe care le-a învăţat, cu elaborarea de implicaţii ale politicilor şi recomandări.

Rezumatul capitolelor

Capitolul întâi ( Esra Bulut Aymat) introduce contribuţiile generale şi constatările cuprinse în capitole şi rezumatul acestora. Per ansamblu, constatările confirmă relevanţa crucială a UE în conflict, invită la noi cercetări privind relaţiile cheie dintre UE şi celelalte părţi implicate în conflict şi prudenţă faţă de înclinarea către presiunile multiple care rezultă din faptul că UE devine din ce în ce mai integrată în conflict într-un mod care nu serveşte intereselor fundamentale europene.

Capitolul doi ( Rosemary Hollis ) defineşte miza de bază pentru UE şi statele membre în ceea ce priveşte conflictul şi oferă o prezentare istorică a poziției oficiale a UE asupra problemei şi evoluția rolului său din 1990 până astăzi. Autorul susţine că politica UE a constat mai degrabă în emiterea de declaraţii şi menţinerea unui consens în cadrul alianţei transatlantice decât în rezolvarea eficace a conflictului.

Capitolul trei ( Agnès Bertrand-Sanz ) examinează conflictul şi asistența oferită de UE palestinienilor. Autorul susţine că, fără o reorientare de bază în strategiile de ajutorare ale UE şi o regândire a boicotului eșuat al administraţiei Hamas în Gaza, actuala politică poate doar să erodeze în continuare perspectivele construirii unei întreprinderi viabile a unui stat palestinian.

Capitolul patru (Nathalie Tocci ) examinează conflictul și relațiile bilaterale dintre UE și Israel. Autorul susţine că prioritizarea colaborării UE cu Israelul este împotriva perspectivelor interconectării celor două state şi a condus UE spre compromiterea respectării propriilor sale norme şi legi.

Capitolul cinci ( Daniel Möckli ) explorează interacţiunea dintre legăturile transatlantice şi politicile UE și ale Cvartetului faţă de conflict. În timp ce convergenţa transatlantică asupra conflictului a atins apogeul înregistrat în 2009, acest lucru nu a reuşit să se transforme într-un progres substanţial real, determinând necesitatea de a aborda o serie de probleme de pe agenda transatlantică într-o manieră mai strategică și eficace .

Capitolul șase ( Muriel Asseburg ) se concentrează pe implicarea UE în gestionarea crizelor şi mediere în arena conflictului arabo-israelian. Autorul susţine că prezenţa europeană pe teren mai degrabă a înghețat conflictul, decât să-l rezolve şi că eforturile ar trebui să se concentreze asupra tendințelor agresive care cresc riscul de reapariție a violenţei şi distrug perspectivele unui stat palestinian viabil.

Capitolul şapte ( Michelle Pace ) examinează interacţiunea dintre eforturile blocate ale statului de democratizare în regiune şi o eclipsă de temut a soluției de interconectare a celor două state. Autorul susţine că Uniunii i-au rămas opţiuni politice limitate în ambele domenii, în absența unei strategii clare privind conectarea dintre construirea democraţiei în regiune şi soluţionarea paşnică a conflictului.

Capitolul opt ( Jeroen Gunning ) meditează asupra implicării Hamas. Autorul susţine că realităţile balanțelor puterii şi ale tendinţelor politice din întreagul Teritoriul Palestinian Ocupat şi în cadrul mişcării Hamas, cuplate cu alternativele testate ale politicii actuale de non-angajament, realizează o formă de angajament a UE, eventual cu un guvern imperativ de uniune naţională palestiniană.

Capitolul nouă ( Michael Bauer şi Christian-Peter Hanelt ) explorează abordările regionale în conflictul arabo-israelian şi rolul Uniunii Europene. Autorii spun că UE ar trebui să ajute la crearea de legături între membrii regiunii și sprijinul internaţionalcare anunță inițiative promiţătoare, mai ales Iniţiativa arabă pentru pace.

Recomandări

Ca un volum scris de mai mulți autori, Cartea Chaillot nu propune un set de recomandări agreate de toţi autorii sau un singur traseu pentru viitoarea politică a UE. Cu toate acestea, marea majoritate a capitolelor ajunge la concluzia că prioritatea actuală constă în a încuraja şi a activa reconcilierea intra-palestiniană. Actuala politică a SUA și UE faţă de Hamas este nesustenabilă şi contraproductivă în acest sens, şi o formă de angajament cu Hamas va fi necesară în cazul în care progresul va fi atins. Capitolele oferă o varietate de propuneri concrete privind modul în care aceasta ar putea fi realizat. UE ar putea lucra cu partenerii din SUA şi Cvartet pentru a încuraja gândirea creativă şi coordonată în cazul reconcilierii palestiniene. Prin tratarea principiilor Cvartetului ca obiective esenţiale, mai degrabă decât ca pe niște condiţii prealabile, UE ar putea atrate atenția asupra încurajării formării unui guvern  al Uniunii Naţionale Palestiniene, care să se angajeaze să menţină încetarea focului, care să negocieze cu Israelul pe baza frontierelor din 1967 şi să respecte acordurile anterioare. UE ar putea ajuta la demontarea structurii actuale de stimulente, care face un guvern de unitate naţională neatractiv pentru facţiunile palestiniene, de exemplu, prin explicitarea recompenselor oferite pentru un potențial nou guvern palestinian de unitate națională sau prin clarificarea modului în care aceasta s-ar putea descurca cu o astfel de entitate. În timp ce un autor recomandă UE să lase medierea pe mâna altora, un altul sugerează că UE ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a acţiona ca mediator în discuţiile Hamas-Fatah, bazându-se pe interacţiunea ei  directă şi indirectă, de lungă durată, cu facţiunile palestiniene.

O altă temă care se desprinde dintr-un număr de capitole este recomandarea ca UE să acorde respect dreptului internaţional şi european şi diligenţă pentru a asigura reacţii şi măsuri indicate în cazul încălcării lor, în mijlocul relaţiilor sale cu palestinienii şi israelienii.

Implicarea europeană ar include adaptarea politicilor curente şi practicilor privind stabilirea bunurilor așezărilor israeliene în aşa fel încât să fie conforme cu declaraţiile UE şi obligaţiile legale; precum şi căutarea soluției rambursării costurilor adiţionale către fondul de ajutor social al UE, creat ca un rezultat al practicilor ilegale din Teritoriul Palestinian Ocupat. (TPO) Alte măsuri practice pentru problema instalării păcii ar putea include crearea unui cod de conduită pentru a descuraja investiţiile europeane şi decontarea pe bază de companii. In Ierusalimul de Est, UE şi statele membre ar putea întări politicile şi practicile pentru a evita recunoaşterea de facto a anexării Israelului.

Incă cel puţin douăzeci de sugestii pentru îmbunătăţirea politicilor sunt prezentate în capitolele următoare. Acestea includ recomandări pentru UE :

–         să prioritizeze finalizarea blocadei Gaza, lucrând la acorduri durabile la frontieră şi asigurându-se că orice viitoare schimbare a politicilor curente nu întărește logica pedepsei colective şi izolarea Fâşiei Gaza de Cisiordania.

–         Să reînnoiască accentul asupra eforturilor de rezolvare a conflictului şi asupra înlăturării obstacolelor apariţiei unui stat palestinian, pentru a îmbunătăţi eficacitatea asistenţei UE pentru misiunile de bază : Teritoriul Palestinian Ocupat şi Politica de Securitate şi Apărare Comună ( PSAC).

–         Să încerce să clarifice rolul ei în diplomaţia Orientului Mijlociu în coordonare cu SUA şi alţi membri ai Cvartetului, inclusiv domeniul de aplicare pentru măsurile europene unilaterale privind anumite aspecte, cum ar fi înţelegerile şi relaţiile cu Siria.

–         Să se angajeze în crearea unei încrederi consistente şi de lungă durată, a unei avertizări timpurii, în medierea şi monitorizarea crizei, cu accent pe zonele sensibile, inclusiv la frontiera Liban-Israel şi în Ierusalim.

–         Să se pregătească cu atenţie pentru scenariile diferite care apar în preajma termenului limită ( August 2011) dat de Autoritatea Palestiniană pentru crearea unui stat palestinian.

–         Să evalueze sustenabilitatea şi impactul politicilor de ajutor curent din Teritoriul Palestinian Ocupat.

–         Să dezvolte o politică mai înţelegătoare privind drepturile omului şi democraţia în abordarea conflictului, să-şi revizuiască programele de susţinere a democraţiei pentru a maximiza impactul pe teren.

Să exploreze, jucând un rol mai proactiv vis-à-vis de iniţiativele regionale constructive faţă de conflict, să ajute la conectarea iniţiativelor regionale cu suportul internaţional efectiv, cu precădere în cazul Inițiativei Arabe de Pace.

Per total, aceste recomandări se adresează atât celor care cer paşi clari de rezolvare a conflictului, cât şi celor care caută să minimizeze daunele  aduse perspectivelor de pace de trendurile curente. Astfel, Cartea Chaillot invită atât scepticii, cât şi entuziaştii să exploreze în continuare gama completă de opțiuni și constrângeri ale politicilor cu care se confruntă UE, cu o viziune şi un scop mai bine aplicabile pe teren, mai ambiţioase şi poate, mai ”europene” ».

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × three =