SUA au inclus Coreea de Nord pe lista statelor care finanțează terorismul

Statele Unite au inclus oficial Coreea de nord pe lista țărilor care sponsorizează terorismul, potrivit Digi24.

Foto: Facebook/ Donald Trump

Decizia a fost făcută publică de către liderul de la Casa Albă, Donald Trump, care a completat că Phenianul va fi supus și unor sancțiuni economice suplimentare. Această hotărâre apare în contextul în care liderul comunist Kim Jong-Un are o retorică tot mai agresivă, dar și ca urmare a turneului făcut de Trump în Asia, moment în care a afirmat în cadrul Parlamentului Coreei de Sud că SUA își vor apăra aliații.

Coreea de Nord a reprezentat subiectul predominat al discuțiilor președintelui Statelor Unite cu omologii săi din regiune.

Pe măsură ce va produce efecte, va creşte presiunea asupra regimului Kim. Vrem să-l facem să realizeze că lucrurile doar se pot înrăutăţi până când va fi gata să vină la masa negocierilor”, a afirmat șeful Departamentului de Stat american, Rex Tillerson.

Australia și Japonia și-au arătat deja sprijinul pentru acțiunile SUA.

Statul nord-coreean fusese scos de pe lista statelor care sponsorizează terorismul de către fostul președinte american, George W. Bush, în anul 2008, pentru a încuraja negocierile.

Oficialii de la Washington au completat că decizia reprezintă, de asemenea, un semnal de alarmă pentru statele care continuă să susțină regimul de la Phenian.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *