Cum vrea Obama sa conduca America in urmatorii 4 ani. Urmariti aici VIDEO cu discursul integral

obama juramantSute de mii de oameni au participat, luni, la Washington, la ceremonia de învestitură a preşedintelui SUA, Barack Obama, aflat la cel de-al doilea mandat. Obama a depus jurământul la ora 18.55, după care a ţinut un discurs în care a vorbit despre unitate, despre libertate, egalitate, despre realizările primului mandat, dar şi despre proiectele celui de-al doilea, notează Gandul.info.

În jurul orei 18; 50, Barack Obama a depus jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Discursul președintelui a început la ora 18:55:  “Libertatea noastră este un dar de la Dumnezeu, dar ea trebuie asigurată de oamenii de pe Pământ, trebuie să mergem înainte împreună. O naţiune nu prosperă decât atunci când există concurenţă şi fair-play. Dar când timpurile se schimbă, şi noi trebuie să ne schimbăm. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să facem totul împreună, ca o naţiune, ca un popor. Generaţia actuală de americani a fost testată de criza financiară, a rezistat, iar acum a început redresarea. Noi, poporul american, înţelegem că nu putem prospera atunci când puţini o duc foarte bine, iar mulţi o duc foarte rău (…)

America nu trebuie să se adapteze tranziţiei, trebuie să o conducă. Militarii noştri sunt neegalaţi în ceea ce priveşte curajul, iar cetăţenii noştri ştiu prea bine ce preţ s-a plătit pentru libertate, astfel că vom fi mereu vigilenţi faţă de cei care vor să ne facă rău, am învăţat din greşelile trecutului.

(…) Nimeni nu doreşte mai mult pacea în lume decât naţiunea cea mai puternică”.

Barack Obama și-a încheiat discursul prin a ura tradiţionalul “God bless America” (Dumnezeu să binecuvânteze America).

Ce spun istoricii despre al doilea mandat al lui Obama:

 

Sursa: GANDUL.info
Foto: whitehouse.gov

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *