SUA şi China vor relaţii bilaterale mai strânse

Statele Unite şi China doresc legături bilaterale mai strânse dar îşi menţin poziţiile cu privire la rezolvarea problemei siriene şi a disputelor din Marea Chinei de Sud şi din alte puncte fierbinţi de pe glob. Este concluzia care se desprinde după întâlnirea de astăzi, de la Beijing, dintre secretarul de stat american Hillary Clinton şi premierul chinez Wen Jiabao, potrivit Money.ro.

Miercuri, în a doua zi a vizitei sale la Beijing, secretarul de stat american s-a întâlnit atât cu premierul Wen Jiabao cât şi cu probabilul succesor al acestuia, vicepremierul Li Keqiang. Anterior, Hillary Clinton a avut o întrevedere şi cu preşedintele Chinei, Hu Jintao şi cu ministrul chinez de Externe, Yang Jiechi.

Menţinerea dezvoltării sănătoase şi stabile a relaţiilor chino-americane corespunde intereselor fundamentale ale celor două ţări şi popoare şi favorizează pacea, stabilitatea şi dezvoltarea zonei Asia-Pacific şi a restului lumii, a declarat, marţi seara, ministrul chinez de Externe, Yang Jiechi, potrivit site-ului romanian.cri.cn la convorbirile cu secretarul de stat american, Hillary Clinton, care şi-a început vizita în China.

Yang Jiechi a subliniat că relaţiile bilaterale au menţinut o dezvoltare stabilă în ultimii ani şi au obţinut progrese însemnate în unele domenii. China doreşte să acţioneze împreună cu partea americană, pentru edificarea unei relaţii bilaterale de parteneriat şi colaborare constructivă, caracterizate prin respectul şi avantajul reciproc.

Hillary Clinton a spus, la rândul său, că în ultimii trei ani şi jumătate, China şi SUA au avut o serie de consultări aprofundate şi întrevederi la nivel înalt. SUA sunt conştiente de importanţa colaborării pragmatice şi a dezvoltării relaţiilor chino-americane, a adăugat secretarul de stat american.

(Discuţiile dintre cei doi oficiali – aici)

Sursa: http://romanian.cri.cn, Money.ro
Foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten − nine =