SUA și China, în dispută comercială asupra tarifelor auto

Administraţia Obama și-a intensificat criticile la adresa practicilor comerciale ale Chinei și a inițiat o plângere la Organizația Mondială a Comerțului (WTO) cu privire la tarifele de import percepute pe automobilele produse în Statele Unite, informează Adevarul.ro.

Barak Obama, președintele SUA, în cadrul unui discurs electoral ținut în statul Ohio, a declarat că această acțiune intenționează să „sancționeze China pentru practicile comerciale injuste care dăunează producătorilor americani de automobile”. La rândul său, Mitt Romney, favoritul în cadrul alegerilor interne pentru desemnarea candidatului partidului republican la președenție, a făcut din relațiile comerciale cu China un subiect important, în special în zonele industriale din „Midwest”, anunță publicația financiară „Wall Street Journal”.

Lanhee Chen, directorul de campanie a lui Mitt Romney, a declarat ieri că Romney susține acțiunile administrației Obama contra regimului de la Beijing, însă a acuzat Obama de faptul că se ocupă de această problemă doar în prag de alegeri, considerând că măsurile nu sunt suficient de severe pentru a reechilibra dezechilibrele comerciale între cele mai mari două economii ale lumii.

Obama a creat, la începutul anului, o comisie guvernamentală pentru a asigura aplicarea reglementărilor comerciale americane și care este parte a unui efort mai larg al Statelor Unite de a deveni mai fermă față de China în acest an electoral. Măsura de ieri reprezintă al șaptelea caz inițiat de administrația Obama contra Chinei la WTO și al doilea în acest an. În martie, Barack Obama a declarat că Statele Unite fac presiuni la WTO pentru a forța exportatorul gigant să reducă nivelul de control asupra lantanidelor, materiale critice pentru industria tehnologică.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  asiasociety.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *