Summit-ul G20: Statele producătoare de petrol dau asigurări că vor lua măsuri, în contextul creşterii preţului

Statele producătoare de petrol din cadrul G20 au dat asigurări, la summit-ul din acest weekend de la Mexico City, că vor lua măsuri pentru a feri economia mondială de efectele creşterii preţurilor ţiţeiului, a declarat un oficial italian, potrivit Mediafax.ro.

“Evoluţia preţurilor petrolului este unul dintre potenţialele riscuri care ameninţă economia globală, însă statele G20 sunt conştiente de această problemă. Ţările producătoare de petrol cunosc acest potenţial risc şi au arătat că vor acţiona pentru a preveni materializarea lui”, a spus Vittorio Grilli, adjunctul ministrului italian al Economiei.

Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume, este membră a G20. Rusia, Canada şi Mexic, de asemenea state producătoare şi exportatoare de petrol, fac parte din G20.

Arabia Saudită a crescut puternic exporturile în această săptămână şi a suplimentat livrările către cei mai mari clienţi din întreaga lume, surse din industrie afirmând că acţiunea a încetinit semnificativ creşterea preţului petrolului.

Sancţiunile financiare de tip embargo impuse asupra Iranului au oprit exporturile statului către numeroşi clienţi din Europa şi Asia, care s-au îndreptat către alte surse, împingând în sus cererea.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  bizmology.hoovers.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten + 2 =