Summitul G20: Cristina Kirchner şi David Cameron, dispută pe tema insulelor Falkland

Preşedintele Argentinei Cristina Kirchner şi premierul britanic David Cameron au fost implicaţi, marţi, la summitul G20 într-un incident pe tema conflictului privind insulele Falkland (Malvine), au anunţat delegaţiile cele două ţări potrivit Mediafax.

Potrivit delegaţiilor, Cameron ar fi abordat-o pe Kirchner cerându-i ca ţara sa să respecte voinţa celor 3.000 de locuitori ai acestei insule din Atlanticul de Sud care vor să rămână britanici. Preşedintele argentinian i-a replicat imediat, invocând rezoluţii ONU care cer negocieri între cele două ţări pe tema suveranităţii insulei.

Potrivit declaraţiei ministrului argentinian de Externe Hector Timerman, preşedintele argentianian a vrut să îi înmâneze premierului britanic un plic conţinând aceste rezoluţii ONU, “pentru cazul în care acesta nu le-a văzut”.

“Cameron a refuzat să ia plicul, s-a întors şi a plecat fără să salute”, potrivit lui Timerman.

O sursă de la Downing Street a declarat sub acoperirea anonimatului că a existat un schimb de replici, dar a pus la îndoială faptul că premierul britanic a refuzat să ia documentele oferite de Kirchner.

Această sursă a confirmat că David Cameron i-a cerut lui Kirchner să respecte voinţa locuitorilor de a decide cu privire la viitorul lor prin referendum.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  latestnews5.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *