Summitul G20: niciunul dintre liderii lumii nu a acceptat să contribuie la fondul de salvare european

“Europa trebuie să-şi facă singură curat în casă”, a explicat Julia Gillard, premierul australian. Ceilalţi lideri i-au urmat sfatul. FMI nu va fi folosit, deocamdată, ca plasă de siguranţă pentru Europa. Pieţele europene au închis pe roşu, publică adevarul.ro.

Liderii lumii, reuniţi pe Croazetă, exact în clădirea unde se desfăşoară festivalul de la Cannes, au privit criza Greciei ca pe un spectacol. Nu au găsit însă bani pentru a rezolva criza ce afectează întreaga structură europeană. A picat întâi speranţa că Beijingul ar putea face pe bunul samaritean şi că ar putea contribui la fondul de salvare european. Apoi, a picat şi ideea că FMI va contribui la salvarea Europei prin pomparea de bani în fondul de salvare. S-au opus SUA. “FMI împrumută ţări, nu entităţi juridice”, a confirmat directorul FMI, franţuzoaica Christine Lagarde care se pare că nu a avut cum să îşi ajute fostul şef – pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Resursele FMI vor fi crescute, la fel şi influenţa Chinei şi a restului de ţări emergente în cadrul organizaţiei. Nu se ştie exact cu cât şi cum vor mări liderii lumii puşculiţa FMI, chestiunea fiind amânată pentru următoarea reuniune G20 (februarie anul viitor). Anunţul că nu au fost găsiţi deocamdată banii a dus la o nouă cădere, vineri seara, pe bursele europene, scrie “Telegraph”. Căderi a avut şi moneda euro.

Nu a ajutat nici vestea că Italia va fi pusă sub supravegherea FMI şi a UE, care îi vor urmări cea mai mică mişcare bugetară. Cele două vor să se asigure că Italia va pune în aplicare reforma pieţei muncii şi a sistemului de pensii, precum şi privatizările promise.

După ce, cu o zi înainte, Irlanda ceruse la G20 o restructurare a datoriei sale, vineri a anunţat ea un nou plan de austeritate care ar urma să economisească 12,4 miliarde de euro în următorii patru ani.
“Să vă faceţi singuri curat în casă!”
Practic, toţi mari ai lumii i-au explicat Europei că trebuie să-i rezolve singură problemele. “Nu prea există ţări aici care să fi spus că sunt gata să contribuie la Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară”, a declarat Angela Merkel în conferinţa de presă, potrivit Reuters.

În asentimentul tuturor liderilor statelor non-europene a fost premierul australian, Julia Gillard, când a declarat că “Europa trebuie să-şi facă singură curăţenie în casă”.

Mai multe detalii puteti afla citind articolul integral pe adevarul.ro

Sursa foto: blog.zzzeitgei.st

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *