Summitul NATO de la Chicago: Afganistanul și scutul antirachetă, printre principalele dosare aflate pe agendă

Afganistanul, scutul antirachetă şi cooperarea în domeniul mijloacelor militare sunt principalele dosare de pe agenda summitului NATO care se desfăşoară duminică şi luni la Chicago, în nord-estul Statelor Unite, potrivit Mediafax.

Aliaţii vor preciza “strategia de tranziţie” stabilită la precedentul summit NATO de la Lisabona, în 2010. Aceasta vizează retragerea marii majorităţi a celor 130.000 de militari străini staţionaţi în prezent în Afganistan până la sfârşitul lui 2014, în paralel cu trecerea asigurării securităţii sub controlul forţelor afgane.

Membrii NATO trebuie să ajungă totodată la un acord asupra direcţiilor principale ale susţinerii sale în perioada de după 2014, care vizează, în principal, formarea militară şi consilierea.

NATO va anunţa la Chicago încheierea primei faze a instalării scutului său antirachetă în Europa de Est. Alianţa Nord-Atlantică va declara operaţională “capacitatea interimară”, adică stadiul iniţial care urmează să conducă la punerea sa în funcţiune la orizontul lui 2018.

Chicago va fi o adevărată rampă de lansare a iniţiativei intitulate “apărarea inteligentă” (smart defence) a NATO, care vizează promovarea unor proiecte de cooperare bine ţintite şi punerea în comun a anumitor mijloace militare.

Un număr de 25 de proiecte vor fi lansate la Chicago. Majoritatea privesc formarea şi antrenamentul, mai ales a piloţilor de elicopter şi a echipajelor de la sol.

Această cooperare consolidată urmăreşte să atenueze impactul scăderii bugetelor militare şi să răspundă exigenţelor americanilor, care le cer europenilor să îşi asume mai mult apărarea lor, în contextul în care Statele Unite suportă singure aproximativ 75% din cheltuielile militare ale Alianţei Nord-Atlantice.

Detalii AICI.

Foto: geopolicraticus.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen + 15 =