Summitul UE va evita o serie de subiecte conflictuale. Se va vorbi despre creşterea economică şi va fi semnat tratatul fiscal european

Summitul Uniunii Europene care începe joi va evita o serie de subiecte conflictuale, pe fondul campaniei electorale prezidenţiale din Franţa, liderii europeni urmând să susţină discursuri despre creşterea economică şi să semneze tratatul fiscal european, relatează site-ul EurActiv.com, potrivit Mediafax.

Potrivit unui diplomat european, acesta va fi primul “summit normal, liniştit” de la izbucnirea crizei economice în 2008. El a adăugat însă că este dificil de apreciat dacă aceasta este o “revenire la normalitate” sau dacă liderii au decis pur şi simplu să “ascundă sub preş” subiectele conflictuale.

Liderii urmează să vorbească despre creşterea economică, să semneze noul tratat fiscal european şi să-l felicite pe Herman Van Rompuy pentru că a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului European pentru un nou mandat de doi ani şi jumătate, dar şi pentru numirea sa şi în funcţia de preşedinte al Zonei Euro.

Şefii de state şi Guverne vor discuta şi despre aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, demers căruia Olanda i se opune, din cauza corupţiei şi criminalităţii din cele două ţări.

De asemenea, liderii UE ar urma să acorde Serbiei statut de ţară candidată la aderare, chiar dacă România s-a opus unei decizii în acest sens marţi, cerând întâi garanţii privind drepturile etnicilor români din această ţară. 

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  factdrop.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 5 =