Cristian Diaconescu: Cetăţenii români din străinătate trebuie incluşi pe listele electorale permanente

Cetăţenii români din străinătate nu pot fi scoşi de pe listele electorale permanente deoarece nicio misiune diplomatică nu are o evidenţă relevantă a persoanelor care circulă în afară ţării, susţine Cristian Diaconescu, fost ministru de externe şi consilier prezidenţial, potrivit Gandul.info. Mai mult, diplomaţii care dau curs solicitării guvernului şi transmit astfel de liste comit o ilegalitate, precizează fostul demnitar.

“Principalul argument este imposibilitatea juridică de a fi excluşi atâta vreme cât niciun oficiu din străinătate nu poate avea o evidenţă a cetăţenilor români din afară, cu excepţia celor care au domiciliu stabil şi care au fost oricum excluşi de pe listele electorale permanente. Restul persoanelor circulă liber, nu au obligaţia să declare şederea la ambasadă”, a declarat Diaconescu, pentru Gândul.

Practic, orice listă transmisă de ambasadele României din străinătate ar fi incompletă deoarece pe ea ar figura doar persoanele care au solicitat la un moment dat servicii consulare cum ar fi eliberearea unor documente. Chiar şi aşa, misiunile diplomatice nu au cum să verifice dacă respectivele persoane se află în continuare pe teritoriul unui stat străin, argumentează Diaconescu.

Sursa: Gandul.info
Foto:  ro.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *