Philip Gordon: Aceasta nu este calea tipică pentru un referendum
Saved under COABITARE, SUSPENDAREA PRESEDINTELUI
Tags: cale tipica, coabitare, curtea-constitutionala, declaratii, organizare, philip gordon, referendum, Romania, semne de intrebare, situatie politica, sus
Philip Gordon, reprezentantul guvernului american a declarat, potrivit site-ului Departamentului de Stat din SUA că acuzațiile „credibile” de vot ilegal masiv la referendum, demersurile de schimbare a listelor cu votanți, precum și tentativele de presiune asupra CCR pentru a valida referendumul au ridicat semne de întrebare asupra legitimității scrutinului, indiferent de rezultatul așteptat al acestuia.
„Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”, a declarat Philip Gordon.
„Depinde de Curtea Constituțională să spună ce liste electorale vrea să vadă. Înțeleg că CCR a cerut listele electorale care au fost utilizate la referendum. Aceste liste trebuie puse la dispoziție și nimeni nu ar trebui să permită nici o ambiguitate legată de listele care trebuie luate în calcul. Nu este un lucru normal să revizuiești listele electorale după aflarea rezultatului alegerilor”, a declarat Gordon.
„Cred că CCR ar trebui să răspundă la întrebarea legată de renumărarea listelor electorale. Schimbarea listelor inițiale și schimbarea rezultatului reprezintă întrebări serioase despre legitimitatea votului pentru un observator din afară. Nu e calea tipică pentru un referendum”, a subliniat acesta.
Detalii AICI.
Foto: http://www.state.gov
Citeste si:
Philip Gordon: SUA susţin cele 11 puncte formulate de CE la adresa României
Cum a influenţat SUA politica internă a României
Polonia reacționează după ce Comisia Europeană a decis activarea articolului 7 al Tratatului UE: Am primit cu regret decizia politică și nu juridică a Executivului european
AVERTISMENTUL SUA: Parteneriatul Strategic, pus sub semnul intrebarii de functionarea democratiei in ROMANIA
Dragnea: Pactul de coabitare cu Băsescu poate fi salvat. Ponta vrea ca acest acord să funcţioneze
ANALIZA IRES, MARCA VASILE DANCU: CEA MAI BUNA RADIOGRAFIE A ROMANIEI DE DUPA REFERENDUM. URIASA SURPRIZA – CINE A CASTIGAT DIN MACELUL POLITIC?
Recent comments: