T-Team. Cum va juca SUA cu Rex Tillerson, șeful diplomației din administrația Trump: Rusia caută respect, dar activitățile ei recente nu ne-au respectat interesele

de Robert Lupițu

Rex Tillerson, nominalizat de Donald Trump pentru poziția de secretar de Stat al SUA, a transmis o serie de mesaje predictibile în timpul audierii sale din Senatul SUA, răspunsuri care pot fi considerate clarificatoare vis-a-vis de incertitudinea instaurată de declarațiile lui Donald Trump privind apărarea aliaților, normalizarea relațiilor cu Rusia și, în sens larg, modificarea opticii de vizualizare a politicii externe americane și, inerent, aplicarea ei.

Fostul CEO al Exxon Mobil, ”etichetat” de media internațională drept un apropiat al lui Vladimir Putin – fapt confirmat și de cel supranumit ”T-Rex”, a arătat îndemânare și pricepere în accentul pus pe mesajele derulate pe parcursul celor patru ore de audieri. Presa de la nivel global și marile publicații au relatat cele mai importante declarații ale sale, oferind greutate unei anumite disonanțe între ceea ce gândește Trump și ceea ce a spus Tillerson.

Care sunt principalele direcții extrase din declarațiile lui Tillerson?

1) Aliații noștri din NATO au motive să se alarmeze de reafirmarea Rusiei.

2) Deși Rusia caută respect și relevanță pe scena mondială, activitățile ei recente nu au respectat interesele Statelor Unite. (activitățile recente sunt Ucraina, Siria și atacurile cibernetice)

3) Avem nevoie de un dialog deschis și sincer cu Rusia privind ambițiile ei, astfel încât să știm ce direcție să abordăm.

4) Articolul V al Tratatului de la Washington privind garanțiile de apărare colectivă este inviolabil.

5) Viitorul șef al diplomației americane s-a distanțat de ideea că deținerea armelor nucleare de către alte țări ar fi un lucru bun.

6) Tillerson a criticat lipsa leadership-ului american în perioada administrației Obama a transmis în mod neintenționat semnalul că SUA nu sunt determinate să sancționeze trecerea anumitor linii roșii, cum ar fi conflictul din Siria.

Ce ar fi de înțeles de aici?

Deși în relatările internaționale accentul a fost pus, repet, pe crearea unei linii de discontinuitate și de abordări opuse, între ceea ce a susținut Trump și ceea ce a transmis Tillerson, propun o abordare diferită. Există o linie nu tocmai fină între declarațiile politice specifice campaniei electorale și acțiunile politice (din păcate, la Donald Trump încă nu există o retorică care să se schimbe substanțial, dar în fine, asta poate este particularitatea lui). Viitorul președinte nu va arunca America în foc, doar pe mesajul ”America mai întâi” a câștigat. Chiar dacă vorbim despre o ușoară distanțare în discurs, nu este în interesul SUA să își dea deoparte parteneriatele. Tillerson, ca fost CEO al Exxon Mobil, companie americană prezentă în toată lumea, inclusiv în țări aliate, înțelege acest lucru.

Tocmai din acest motiv, declarațiile sale de la audierea din Senat au avut mai multe valențe în raport cu Rusia: în primul rând, dorința liniștirii aliaților a fost contopită cu păstrarea liniei de mesaj încă importantă la nivel internațional – că Rusia vrea să se reafirme. În același timp, Tillerson a recunoscut astfel poziția de pe care se va angaja în dialog cu Moscova: o țară reafirmată ca prestigiu și putere. O măgulire fină, agreabilă Kremlin-ului.

În al doilea rând, a semnalat și a trasat o linie între a-i recunoaște Rusiei dreptul de emancipare ca putere și a permite ca acest lucru să se producă prin prejudicierea poziției SUA. Exemplul cu Siria are, în acest context, două semnificații: 1) Că noua administrație înțelege că Damascul este unul dintre ultimii clienți ai Moscovei 2) Sancționarea politicii administrației Obama ca reparație de imagine în cazul în care Double-T/ T-Team (Trump și Tillerson) vor ”slăbi” interesul SUA în Siria, într-o negociere bipolară cu Rusia.

În cele din urmă, nevoia de dialog cu Rusia este o abordare firească. Ea există, încă din 2016, în majoritatea cancelariilor occidentale și aliate. Firește, în anumiți termeni. În cazul noii administrații SUA, Tillerson a lansat la audieri invitația către Rusia să își expună ambițiile. Ulterior unui astfel de dialog, vom putea face o primă evaluare a abordării a noii puterii de la Washington.

Rămâne important pentru relația transatlantică să se înțeleagă faptul că europenii nu vor avea de-a face cu o diplomație americană dezangajată de NATO, ci cu una care va prețui reciprocitatea ospitalității în termeni de securitate. Burden sharing-ul va avea în acest context o mare însemnătate și pe baza lui se poate construi în variile domenii în care europenii au nevoie de americani și invers.

De ce va fi important Tillerson pentru Trump?

Îmi aduc aminte un top întocmit în Washington Post al secretarilor de stat ai SUA de la finalul Războiului Rece încoace. Unul dintre cei puțin apreciați era Collin Powell, tocmai pentru o relație ”surdă” pe care avut cu Bush junior, mai apropiat de Donald Rumsfeld (secretarul Apărării) în acei ani. Nu aceasta va fi relația lui Trump cu Tillerson, ci diametral opusă.

Înclin să atribui metafora unei ”președinții a iadului” pentru Trump – o cursă atât de sancționare a derapajelor viitorului al SUA (pentru că ele vor exista), cât și de discreditare a lui pe fondul desprinderii de direcția administrației Obama (venită din partea oponenților). Fac această precizare pentru că într-un asemenea scenariu, rolul pe care Tillerson îl va juca va fi cu mult mai însemnat decât al altor secretari de stat. El nu este un om politic care trebuie să își apere imaginea etico-ideologică sau cea a unui om de stat, ci un profund cunoscător al modului difuz în care lumea funcționează de câțiva ani: maximizarea și protejarea intereselor în prim plan.

Încă nu este limpede dacă relația cu Vladimir Putin va intra în sfera derapajelor lui Trump sau a acțiunilor de discreditare a sa dinspre oponenți. A-i acorda încredere lui Trump doar pentru că el este viitorul președinte îmi pare fie o puternică injectare ideologică, fie o aruncare spre uitare a modului în care el a făcut campanie și a câștigat alegerile. A-l considera din start o anomalie politică, o marionetă a Rusiei care vrea să prăpădească America, îmi pare declinist și, la fel, o dovadă de injectare ideologică.

Ca să închei cu subiectul inițial al acestui material:

Prin prezența sa ca vârf de lance al diplomației americane, Tillerson va juca precum un croitor care se mulează pe preferințele și conformația clienților, nota de plată fiind în concordanță.

Soft power-ul îl văd exercitat la suprafața discursului public, tocmai pentru a nu modifica brusc din temelii linia politicii americane. Întoarcerea la realismul politic va fi abordarea ideală (ce oximoron în domeniu – realismul ideal) în relația cu Rusia, o abordare în dreptul internațional este un subsidiar al negocierilor, dar în care puterea și zonele de influență au greutate. Plus, afirmarea unui bipolarism în politica globală de securitate (în termeni militari, nucleari, cibernetici etc.) ar fi o zonă pe care Obama și Kerry au refuzat să o exploateze, în pofida dialogului existent cu Lavrov și Putin.

În raport cu aliații, poziționarea nu va diferi cu mult față de cea administrațiilor anterioare, dar va fi bazată pe gesturi și angajamente politice clare, nu doar pe estetica dialogului transatlantic. Marile semne de întrebare vor fi relația cu Asia cu accent pe două axe – una dificilă, una imposibilă, și anume China și Coreea de Nord.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *