Comisarul european pentru Afaceri Economice Olli Rehn şi-a exprimat “regretul faţă de decizia aberantă a Standard and Poor’s (S&P)”, care a scăzut vineri ratingul a nouă ţări din zona euro, se arată într-un comunicat, potrivit Mediafax.ro. “După ce am verificat că momentul nu a fost ales la întâmplare, regret decizia aberantă adoptată astăzi (vineri) de [...]
Petroplus Holdings, cel mai mare furnizor independent de produse petroliere din Europa, va închide în această lună trei rafinării din Franţa, Elveţia şi Belgia, relatează publicaţia „Oil and Gas Journal”, potrivit Adevarul.ro. Aceasta după ce băncile i-au îngheţat companiei o linie de credit de un miliard de dolari. Cele trei rafinării au o capacitate totală [...]
Aproximativ 20 de mari patroni din Marea Britanie au cerut guvernului sa ramana „in inima Europei”, subliniind ca este in „interesul Londrei ca moneda unica sa supravietuiasca”, informeaza FIN.ro. Intr-o scrisoare deschisa publicata de cotidianul Daily Telegraph, semnatarii, printre care patronul grupului Virgin, Richard Branson, cel al companiei British Telecom, Mike Rare si vicepresedintele Royal Dutch Shell, John Kerr, au salutat recenta decizie [...]
Ministrul afacerilor europene Leonard Orban susţine că sistemul de programare şi implementare a politicii de coeziune la nivelul Uniunii Europene ar trebui simplificat, informeaza RomaniaLibera.ro. „Preocupările României vizează în special sistemul de programare şi implementare a politicii de coeziune, care ar trebui simplificat, sistemul preconizat de condiţionalităţi pentru accesarea fondurilor structurale şi de coeziune, precum [...]
Un nou eveniment în lumea business-ului românesc. Joi, 15 decembrie va avea loc inaugurarea Cotroceni Business CLUB (CBC), un club destinat comunității de afaceri din Cotroceni Business Center. Prin intermediul acestuia, peste 70 de societăți vecine vor putea fi sprijinite în demersul lor de a crea punți din perspectiva oportunităților de colaborare. Evenimentul va cuprinde [...]
22:03 | Posted in
Evenimente |
Read More »
Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, prin Operatiunea 1.3.1, sprijina infrastructurile de afaceri de dimensiuni nationale sau internationale, POLI DE COMPETITIVITATE. Bugetul disponibil este de 60 milioane de euro. Valoarea totala a unui proiect trebuie sa se situeze in limitele: minim 20 milioane de lei- maxim 80 milioane de lei (echivalentul a aproximativ minim [...]
20:15 | Posted in
AFACERI |
Read More »
Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a înregistrat intrări de capital în valoare de 11,3 miliarde de euro, în luna septembrie, din partea a companii care nu aparțin sectorului financiar-bancar, conform analizelor contului curent, publicat pe 9 noiembrie. Acest influx a ajutat la transformarea unui deficit de 47,3 miliarde de euro în bilanțul german al altor [...]
Educatia, dezvoltarea capitalului autohton, statul modern, cultura antreprenoriala, coagularea comunitatilor, guvernanta publica si strategia de tara sunt cele sapte domenii care ii preocupa pe oamenii de afaceri romani si asupra carora cred ca ei insisi ar trebui sa actioneze. Cele sapte domenii au rezultat in urma unei sedinte de brainstorming desfasurate pe grupe de lucru, [...]
Întreprinderile, IMM-urile, institutele nationale de cercetare, universitătile si firmele care desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare beneficiaza de o nouă oferta de sprijin gratuit pentru accesarea cu succes a fondurilor europene ramase disponibile din cadrul O.2.3.3 „Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor”si O.2.1.1 „Proiecte de CD în parteneriat între universitati, institute de cercetare si întreprinderi”. O.2.3.1 „Start-upuri si [...]
22:40 | Posted in
Evenimente |
Read More »
Articolul de mai jos este preluat de pe site-ul romanialibera.ro Autor: Lucian Davidescu În 2007, bancherii greci şi cei austrieci încă se băteau pe cotă de piaţă în Estul Sălbatic. Simţeau mirosul sângelui: şansa de-a ajunge, din marchizi financiari provinciali, nişte mici împăraţi. Cu punga de bani în loc de sabie şi marketingul delirant pe [...]
14:24 | Posted in
Stiri |
Read More »