Home » Posts tagged with » greciei

UE a întocmit lista statelor care ar putea ajunge în situația Greciei

UE a întocmit lista statelor care ar putea ajunge în situația Greciei

Uniunea Europeană (UE) a întocmit o “listă neagră” a celor mai vulnerabile ţări din spaţiul comunitar, Italia, Spania, Cipru şi Ungaria, care trebuie să adopte rapid măsuri de corectare a evoluţiei economice pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. De asemenea, UE are listă şi cu ţări aflate sub observaţie, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Slovenia […]

Grecia, somată de CE privind recunoaşterea calificărilor din România şi Bulgaria

Comisia Europeană a trimis Greciei o scrisoare de somare prin care solicită respectarea unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind implementarea directivei asupra aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (UE), se arată într-un comunicat al Executivului european.