Home » Posts tagged with » india

Theresa May, vizită în India pentru negocierea unui acord comercial post-Brexit: „Se deschid noi oportunități pentru cetățenii noștri”

Theresa May, vizită în India pentru negocierea unui acord comercial post-Brexit: „Se deschid noi oportunități pentru cetățenii noștri”

Premierul britanic Theresa May s-a deplasat luni în India într-o vizită destinată să pregătească terenul pentru un potențial acord post-Brexit, relatează Agerpres, citând AFP. „Ne dorim ca Marea Britanie să devină campionul cel mai implicat și cel mai pasionat în materie de liber-schimb în lume”, a declarat primul ministru în fața unei audiențe din sectorul industrial la […]

Theresa May, vizită în scopuri comerciale în India: Vrem să demonstrăm că Marea Britanie poate prospera economic după Brexit

Theresa May, vizită în scopuri comerciale în India: Vrem să demonstrăm că Marea Britanie poate prospera economic după Brexit

Premierul britanic, Theresa May va merge luna viitoare în India, reprezentând prima sa vizită în Europei care vizează legături comerciale, a precizat un următor de cuvânt de pe Downing Street 10, informează Politico Europe. Prim-ministrul britanic va fi între 6-8 noiembrie în India pentru a pleda pentru dezvoltarea economică a Marii Britanii și a convinge […]

Populația lumii va crește cu 2.5 miliarde până în 2050. Românii, tot mai puțini

Populația lumii va crește cu 2.5 miliarde până în 2050. Românii, tot mai puțini

Populația mondială va atinge 9,9 miliarde de indivizi în 2050, o creștere cu 33% în raport cu cei 7,4 miliarde de oameni din prezent, conform unui studiu publicat joi de ONG-ul american Population Reference Bureau (PRB), relatează Agerpres. Potrivit estimării, pragul de zece miliarde de locuitori al planetei va fi atins în 2053, iar creșterile […]

The Atlantic: Cinci lideri mondiali care ar putea beneficia de președinția lui Donald Trump. Vladimir Putin nu se află printre aceștia

The Atlantic: Cinci lideri mondiali care ar putea beneficia de președinția lui Donald Trump. Vladimir Putin nu se află printre aceștia

Politica externă a Statelor și establishment-ul acesteia înregistrează ”un colaps colectiv” în perspectiva câștigării alegerilor prezidențiale de către Donald Trump, notează cunoscuta publicație americană The Atlantic. În contextul în care tot mai mulți experți politici, atât de stânga, cât și de dreapta, se pregătesc pentru eventualitatea în care miliardarul Trump va obține nominalizarea republicană și o […]

Statele Unite şi India ar putea efectua manevre navale în Marea Chinei de Sud

Statele Unite şi India ar putea efectua manevre navale în Marea Chinei de Sud

Statele Unite şi India analizează posibilitatea organizării unor patrule navale comune, inclusiv în Marea Chinei de Sud, o situaţie care riscă să atragă furia Chinei, care are o serie de revendicări teritoriale în această zonă, afirmă un oficial american citat de site-ul agenţiei Reuters, conform Mediafax, citat de Antena3.ro. “Statele Unite şi India continuă să […]

Moș Crăciun de peste 27 de metri înălțime construit în India

Moș Crăciun de peste 27 de metri înălțime construit în India

Un Moș Crăciun uriaș, de 27,43 de metri, poate fi admirat la o biserică din orașul indian Bangalore, iar organizația care se ocupă de proiect susține că ar fi cea mai înaltă reprezentare a Moșului din această țară asiatică, transmite DPA, potrivit Agerpres. Statuia realizată dintr-o plasă de oțel, ghips și lemn vopsit în alb […]

India: Un avion s-a prăbușit lângă New Delhi, toți cei 10 ocupanți au murit

India: Un avion s-a prăbușit lângă New Delhi, toți cei 10 ocupanți au murit

Un avion de tipul Super King s-a prăbușit marți la scurt timp după decolare la periferiile capitalei indiene New Delhi, toate cele zece persoane aflate la bord pierzându-și viața în accident, transmite Reuters. Avionul era închiriat de Forțele de securitate a frontierelor și avea ca destinație orașul Ranchi, a precizat un purtător de cuvânt. Cauza prăbușirii […]

Pact nuclear și acorduri comerciale în valoare de 12,7 miliarde de euro agreate de Marea Britanie și India

Pact nuclear și acorduri comerciale în valoare de 12,7 miliarde de euro agreate de Marea Britanie și India

Premierul Indiei, Narendra Modi, a efectuat o vizită de trei zile în Marea Britanie, unde a avut parte de o primire călduroasă din partea lui David Cameron. În cadrul acestei vizite au fost discutate și agreate acorduri comerciale în valoare de mai mult de 12,7 miliarde de dolari, informează EuroNews. Cele două părți au semnat un […]

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade a lovit Afganistan, Pakistan și India

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade a lovit Afganistan, Pakistan și India

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade a lovit sudul Asiei langa granita afgano-pakistaneza, omorand zeci de oameni, anunta Euronews. Cutremurul a fost resimtit in capitala indiana New Delhi, desi nu au fost semnalate momentan pagube majore. Kashmir, zona de nord a Indiei a experimentat vibratii puternice si lungi. Epicentrul s-a situat in zona de […]

Dispariția sau viitorul lumii pe care o știm depinde de nouă țări. SUA și Rusia dețin 92% din stocurile nucleare ale lumii

Dispariția sau viitorul lumii pe care o știm depinde de nouă țări. SUA și Rusia dețin 92% din stocurile nucleare ale lumii

de Robert Lupițu Dezvoltată încă din anii celui de-al doilea război mondial (proiectul Manhattan) și utilizată pentru prima dată (și singura) de către Statele Unite ale Americii (împotriva Japoniei), arma nucleară a devenit o dată cu Războiul Rece atât element de teamă, cât și un factor important al descurajării conflictului între superputerile lumii și pentru […]

Page 1 of 41234