Home » Posts tagged with » itul-lui

Germania va lua o hotărâre privind suplimentare efectivelor după conferinţa privind Afganistanul

Germania a reiterat miercuri, după anunţul preşedintelui american, Barack Obama, referitor la trimiterea de efective suplimentare în Afganistan, că nicio decizie nu va fi luată până la sfârşitul lui ianuarie.

Trupele americane vor părăsi Irakul la sfârşitul lui 2011

Trupele americane îşi vor încheia retragerea din Irak la sfârşitul lui 2011, a declarat marţi preşedintele Barack Obama, după ce amânarea organizării alegerilor legislative a generat îndoieli privind fezabilitatea acestui calendar.

Robert Gates interzice publicarea unor fotografii care arată militari maltratând deţinuţi

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a interzis publicarea a 44 de fotografii cu militari americani care maltratau deţinuţi în Irak sau în Afganistan, în virtutea unei legi adoptate la sfârşitul lui octombrie de Congres, potrivit documentelor judiciare.

Bilanţul oficial al cutremurului din Sumatra depăşeşte 1.100 de morţi

Bilanţul oficial al cutremurului care a afectat insula indoneziană Sumatra la sfârşitul lui septembrie depăşeşte 1.100 de morţi, a anunţat miercuri agenţia de gestionare a catastrofelor.