Home » Posts tagged with » primul-tur (Page 2)

Traian Basescu: Referendumul pentru Parlament unicameral va fi organizat simultan cu alegerile prezidentiale

Este oficial. Presedintele Traian Basescu a semnat joi decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral si pentru reducerea numarului de parlamentari de la 471 la maximum 300

Abdullah Abdullah a obţinut 30,59 la sută la alegerile prezidenţiale afgane

Fostul ministru al Afacerilor Externe Abdullah Abdullah, clasat pe poziţia a doua în primul tur al alegerilor prezidenţiale afgane, a acumulat 30,59 la sută din voturi, a anunţat miercuri Comisia Electorală Independentă (IEC), responsabilă cu anunţarea rezultatelor finale, relatează AFP.

Alegeri Afganistan: Un al doilea tur este necesar şi va avea loc la 7 noiembrie – VIDEO

Preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai a obţinut 49,67 la sută din voturi la primul tur al alegerilor prezidenţiale afgane, fapt care îl obligă să se confrunte într-un al doilea tur cu principalul său rival Abdullah Abdullah, potrivit rezultatelor oficiale definitive publicate marţi.

Rezultatul alegerilor prezidenţiale afgane, subiect de negocieri intense

Autorităţile electorale afgane continuă să aibă dispute privind necesitatea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale afgane, la două luni după primul tur, negocieri intense pe această temă având loc sâmbătă între principalii doi candidaţi.

Page 2 of 212