Home » Posts tagged with » situatia

UE a întocmit lista statelor care ar putea ajunge în situația Greciei

UE a întocmit lista statelor care ar putea ajunge în situația Greciei

Uniunea Europeană (UE) a întocmit o “listă neagră” a celor mai vulnerabile ţări din spaţiul comunitar, Italia, Spania, Cipru şi Ungaria, care trebuie să adopte rapid măsuri de corectare a evoluţiei economice pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. De asemenea, UE are listă şi cu ţări aflate sub observaţie, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Slovenia […]

Șomaj european cu două viteze

Șomaj european cu două viteze

Traiectoriile opuse ale țărilor din zona euro au fost dezvăluite, marți, Germania raportând cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii douăzeci de ani, în timp ce, în Spania, rata șomajului a crescut pentru a cincea lună consecutivă, informeaza Adevarul.ro. Numărul șomerilor spanioli a crescut la 4,42 milioane, în timp ce cel al șomerilor germani […]

Franta, cea mai pesimista tara cu privire la situatia economica viitoare

Franta, cea mai pesimista tara cu privire la situatia economica viitoare

Într-un sondaj de sfârşit de an, realizat de Gallup International, din 51 de ţări chestionate, Franţa s-a plasat pe primul loc în topul celor mai pesimiste ţări cu privire la situaţia economică viitoare. Pe locul doi s-a clasat Irlanda şi pe trei Austria, scrie Adevarul.ro. Potrivit sondajului publicat astăzi, Franţa a înregistrat cel mai mic […]

George Osborne, ministrul Finantelor: Marea Britanie se pregateste pentru eventualitatea disparitiei euro

George Osborne, ministrul Finantelor: Marea Britanie se pregateste pentru eventualitatea disparitiei euro

Marea Britanie “pregateste planuri” in ipoteza in care criza datoriilor din Europa va duce la disparitia monedei euro, a afirmat vineri ministrul britanic al Finantelor, George Osborne, potrivit hotnews.ro. Intrebat, la Cannes, in Franta, unde a avut loc Summitul G20, daca Londra are un plan in aceasta eventualitate, George Osborne a raspuns: “Marea Britanie si […]