Se ieftinesc apelurile si SMS-urile in UE

 

Calatorii europeni vor plati mai putin pentru SMS-uri si apelurile catre retele de telefonie mobila straine începând din 1 iulie, potrivit unui compromis obtinut marti între Parlamentul European si presedintia ceha a Uniunii Europene, relateaza AFP.

Detalii despre noile tarife in continuare:

Negociatorii au convenit sa devanseze cu doua luni intrarea în vigoarea a plafonului maxim de 43 de eurocenti pe minut pentru orice apel efectuat de pe un telefon mobil din strainatate si sa îl scada la 39 de eurocenti în iulie 2010 si apoi 35, în iulie 2011. În prezent, tarifele ajung la 46 de eurocenti.

Preturile apelurilor primite din strainatate pe mobil vor fi de maxim 19 eurocenti, pentru ca în iulie 2009 pragul maxim sa fie redus la 15, iar în iulie 2011 la 11 eurocenti.

Parlamentul si tarile UE erau chemate sa revizuiasca reglementarea din 2007 în  domeniul roamingului, care expira la sfârsitul lunii iunie 2010.

De asemenea, începând din aceasta vara, operatorii de telefonie vor factura convorbirile la secunda. Ei au totusi posibilitatea sa factureze o suma forfetara pentru primele 30 de secunde de convorbire. Pâna în prezent, clientii plateau un minut întreg, chiar daca apelul lor dura doar câteva secunde.

 

Negociatorii au decis, pe de alta parte, sa fixeze la 11 eurocenti tariful maxim al SMS-urilor trimise în strainatate, fata de 29 de eurocenti media actuala în UE, ce reprezenta aproape de 10 ori mai mult decât tariful pentru un SMS în tara. În unele tari, în prezent tariful pentru SMS-urile trimise în strainatate atinge si 80 de eurocenti.

Negociatoarea Parlamentului Europeana, liberala românca Adina-Ioana Valean, s-a declarat multumita de acest compromis, spunând ca are speranta ca acesta sa fie aprobat de ministrii celor 27 de state membre si plenul PE pâna în luna aprilie, iar “consumatorii europeni sa poata beneficia de aceste masuri înca din aceasta vara”.

 

În plus, pentru a evita facturi prea mari pentru cei care navigheaza pe internet în strainatate pe o retea mobila, va fi stabilit un plafon de 1 euro pe megaoctet descarcat pentru vânzarea en gros începând de vara viitoare. Acest tarif va fi redus la 80 de eurocenti dupa un an si la 50 de eurocenti în iulie 2011.

Pe de alta parte, operatorii vor fi obligati ca începând din iulie 2010 sa întrerupa automat accesul clientilor lor la internet, în cazul în care transferurile lor de date depasesc 50 de euro pe luna, cu exceptia cazului în care au solicitat un prag superior. Clientii vor fi avertizati când au atins 80% din acest prag si întrebati daca doresc o suplimentare.

sursa-newsin

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − 8 =