Tensiuni între Occident și Turcia. Recep Tayyip Erdogan a ordonat retragerea trupelor de la un exercițiu NATO din Norvegia

Turcia a solicitat retragerea militarilor săi de la un exercițiu NATO în Norvegia, a precizat vineri președintele Recep Tayyip Erdogan, invocând că a fost prezentat drept inamic în cadrul acestui exercițiu, potrivit AFP și publicația Hurriyet Daily News, citat de Agerpres.

”Ieri, a avut loc un incident în Norvegia. A fost prezentat un fel de <<stand cu dușmani>>. Pe acest stand, ei au pus fotografia lui (Mustafa Kemal) Ataturk și numele meu”, a declarat Erdogan vineri într-o reuniune la Ankara a partidului său Justiție și Dezvoltare (AKP), aflat la guvernare, conform ziarului turc. AFP notează că această declarație a fost făcută într-un discurs televizat.

”Când noi am auzit de aceasta, șeful Statului Major și ministrul pentru relația cu UE erau în drum spre Canada. Era un exercițiu NATO, noi aveam 40 de militari acolo. Am decis să retragem aceste trupe și a fost demarat procesul necesar. Am spus că retragem trupele chiar dacă numele sunt scoase. Astfel de lucruri se întâmplă din când în când în diferite locuri. Din nefericire, avem asemenea oameni și printre noi”, a mai spus președintele turc.

“Nu este posibil să avem o astfel de concepție despre o alianță”, a adăugat acesta, indignat.

Președintele turc nu a oferit detalii suplimentare legate de manevrele din cadrul cărora a retras trupele și nicio confirmare nu a putut fi obținută imediat de la NATO și autoritățile norvegiene, conform AFP. Conform presei internaționale, din 8 până în 17 noiembrie Norvegia a găzduit aplicațiile Trident Javelin 2017, la care nu au participat trupe terestre, dar care au implicat centre de comandă ale Alianței din Marea Britanie, Olanda și Turcia.

Acest anunț survine pe fondul unor tensiuni puternice între Ankara și unii dintre partenerii cheie ai NATO, cum ar fi Washingtonul și Berlinul. În același timp, Turcia s-a apropiat de Rusia, cu care cooperează în special în problema Siriei. De altfel, Turcia a anunțat în septembrie că a semnat un important contract de arme cu Moscova pentru achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană S-400, amplificând și mai mult temerile partenerilor săi occidentali.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *