The Economist: Băncile spaniole, salvate cu țârâita

Toate planurile de salvare a zonei euro de până acum au avut aceeași soartă: întâmpinate cu maxim entuziasm, s-au dovedit rapid dezamăgitoare. Totuși, parcă niciunul dintre ele nu s-a comparat cu pachetul de asistență financiară acordat băncilor spaniole, lansat pe 9 iunie, notează The Economist, potrivit Capital.ro.

De data aceasta, relaxarea din piețe nu a durat mai mult de câteva ore. Dobânzile la obligațiunile spaniole au început să urce, iar în câteva zile ajunseseră la cel mai mare prag atins de la lansarea euro, atât de ridicat încât, dacă s-ar menține la acest nivel, ar arunca Spania în insolvență. Și mai grav, concomitent au început să crească și dobânzile bondurilor emise de Germania, cea mai solidă economie europeană. De fapt, investitorii își pun tot mai multe semne de întrebare în privința supraviețuirii monedei unice.

Planul de finanțare are și câteva puncte forte. Față de alte pachete de salvare – acordate Greciei, Portugaliei și Irlandei – de data aceasta s-a acționat relativ din timp. Instituțiile europene s-au oferit să injecteze fonduri în economia spaniolă încă dinainte de prăbușirea de pe piețele financiare. Iar suma propusă nu este deloc de neglijat: autorităților de la Madrid li s-au promis fonduri de 100 de miliarde de euro, suficiente deci pentru salvarea sistemului bancar chiar și în condiții mai dure decât acum. Chiar dacă detaliile exacte nu au fost încă stabilite, este clar că dobânda acestui împrumut va fi mult mai mică decât rata-record de 6,7% pentru obligațiunile pe zece ani, la care s-a ajuns săptămâna trecută. Apoi, spre deosebire de tentativele anterioare de salvare a zonei euro, aceasta are avantajul de a nu impune măsuri de austeritate.

Continuarea articolului AICI.

Foto: globalastrologyblog.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four + fourteen =