Titus Corlățean s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA, John Kerry

titus-corlateanMinistrului Afacerilor Externe, Titus Corlățean, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai administrației americane, printre care și cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, în marja participării la sesiunea Adunării Generale a ONU, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Totodată, șeful diplomației române a luat parte la recepția oferită de președintele SUA, Barack Obama, în onoarea șefilor delegațiilor naționale la cea de-a 68-a sesiune a Adunării Generale ONU.

Ministrul român a avut întrevederi, miercuri, cu Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA pentru relațiile cu Europa și Eurasia, și cu alți înalți oficiali din Departamentul de Stat. De asemenea, în cursul aceleiași zile, ministrul Titus Corlățean s-a întâlnit cu subsecretarul pentru comerț internațional din cadrul Departamentului american al Comerțului, Francisco J. Sanchez.

În dialogul cu reprezentanții Administrației americane, șeful diplomației române a accentuat importanța consolidării Parteneriatului Strategic bilateral dintre România și SUA, prin extinderea și aprofundarea cooperării bilaterale în toate domeniile identificate în Declarația comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul 21 între România și SUA.

În discuțiile cu reprezentanții Departamentului de Stat au fost abordate evoluțiile regionale, cu accent pe Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, fiind subliniată importanța Summit-ului de la Vilnius și dorința ca acesta să fie un succes.

Ministrul Afacerilor Externe le-a prezentat interlocutorilor americani prioritățile României în exercitarea președinției Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei/SEECP. Totodată, au fost discutate evoluțiile de securitate din vecinătatea sudică, respectiv situația din Siria, statele din Nordul Africii și dinamica manifestată prin prezența internațională a noii conduceri de la Teheran.

În cadrul întâlnirii cu înaltul oficial de la Departamentul american al Comerțului, a fost salutat cursul ascendent al schimburilor comerciale bilaterale și creșterea investițiilor americane în România. Totodată, discuțiile au vizat necesitatea identificării unor noi modalități de sprijinire și încurajare a tendințelor pozitive înregistrate în planul relațiilor economice bilaterale, prin intermediul mecanismelor de dialog instituite în baza Parteneriatului Strategic bilateral, în scopul amplificării schimburilor comerciale și economice bilaterale, precum și a nivelului investițiilor americane în România.

În întâlnirile cu reprezentanții Administrației SUA, ministrul Afacerilor Externe, subliniind calitatea de partener strategic al SUA, a pledat pentru primirea României, cât mai curând posibil, în programul Visa Waiver.

În același timp, discuțiile au reliefat interesul ambelor părți pentru avansarea negocierilor în direcția încheierii Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții dintre UE și SUA, atât în beneficiul României, cât și al Statelor Unite, cu luarea în considerare a temelor de interes pentru fiecare dintre parteneri. S-a subliniat importanța armonizării standardelor și reglementărilor și a reducerii barierelor tarifare și ne-tarifare, ceea ce va conduce, în timp, la crearea unei zone de liber schimb cu 800 milioane de consumatori.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a semnalat perspectiva ca viitorul acord transatlantic să creeze un model pentru comerț liber și investiții, de urmat și de către alți actori și regiuni economice de pe glob.

Totodată, în discuțiile cu oficialii americani a fost subliniată necesitatea consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic bilateral.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
Foto: MAE

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 2 =