Tomislav Nikolici a câştigat alegerile sârbe cu 50,21 la sută din voturi – rezultate parţiale

Naţionalistul populist Tomislav Nikolici a câştigat alegerile prezidenţiale din Serbia cu 50,21 la sută din voturi, potrivit rezultatelor parţiale anunţate duminică seara de Comisia Electorală Centrală (CEC) şi preluate de Mediafax.

Potrivit rezultatelor anunţate de CEC după numărarea a 41 la sută din buletinele de vot, Nikolici a obţinut 50,21 la sută, iar contracandidatul său, preşedintele în exerciţiu Boris Tadici, a primit 46,77 la sută din voturi.

Tadici şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile prezidenţiale de duminică încă înainte de anunţarea rezultatelor oficiale. “Îl felicit pentru victoria sa meritată. Îi urez succes”, a declarat Tadici, referindu-se la adversarul său.

Nikolici a dat asigurări la rândul său că ţara sa îşi va menţine calea europeană. “Serbia îşi va menţine calea europeană (…). Acest scrutin nu a fost despre cine va conduce Serbia către Uniunea Europeană (UE), ci despre cine va soluţiona problemele economice create de Partidul Democratic (DS)” al lui Tadici, a declarat Nikolici pentru presă.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  temasinternacionais.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen + fifteen =